Interviu cu Florin Goidea - directorul general al CNAPMC

Marile proiecte ale portului Constanța (II)

2237

Articole de la același autor

- Domnule director, suprafața de uscat a portului Constanța a crescut pe seama terenurilor câștigate din mare, ultimele fiind molurile 3 și 4 din zona de sud. Ce planuri aveți în privința acestora?

- Ne-am propus să investim în infrastructură, căi de acces și utilități, care să permită dezvoltarea unor terminale specializate pe cele două moluri. Este un proiect foarte mare și ne străduim să găsim finanțare. Valoarea totală a proiectului este estimată la 500 de milioane de euro.

- Administrația portuară are o strategie privind digitalizarea activităților și a relațiilor sale cu agenții economici?

- Ne-am propus să realizăm o rețea IT de tip port-community – system, în care să fie integrate toate unitățile. Vom realiza digitalizarea internă a activităților Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime Constanța. În același timp, vor fi conectate într-un singur sistem CNAPMC, Vama, Poliția de Frontieră, Autoritatea Navală Română și alte entități. Sperăm ca, până la finalul anului, să devină operaționale trei module: managementul navelor, managementul mărfurilor și managementul mărfurilor periculoase. Vor fi și alte module în viitor. Sistemul digital din portul Rotterdam are 25 de module. Curând vom scoate la licitație caietul de sarcini. Costă vreo 230.000 de euro și va fi finanțat din fonduri proprii.





- Operatorii privați participă cu investiții proprii la relansarea industriei portuare? Ce proiecte au fost anunțate?

- Mai întâi vreau să menționez faptul că, în anul 2020, operatorii privați din portul Constanța au realizat investiții totale de peste 172,276 milioane de lei. Din cele 11 proiecte finalizate se remarcă terminalul de cereale Comvex din Dana 80 (peste 115,643 milioane de lei), extinderea capacității terminalului de cereale Canopus Star, de pe digul de larg (peste 37,191 milioane de lei), magazia de mărfuri generale a Umex, în Dana 44 (peste 6,101 milioane de lei). Un număr de alte 27 de proiecte de investiții se află în derulare. Iată câteva dintre ele: compania Socep construiește un întreg ansamblu tehnologic pentru operarea cerealelor, își extinde și modernizează capacitățile existente și se dotează cu prize de cheu pentru alimentarea navelor cu energie electrică; compania Constanța South Container Terminal construiește o hală de depozitare și un sistem de monitorizare video și control al accesului trenurilor. Faptul că toată lumea investește demonstrează încrederea în viitorul industriei portuare și dorința de a fi competitivi, de a atrage cât mai multe fluxuri de mărfuri.

- O serie de porturi din Uniunea Europeană au introdus sistemul alimentării navelor de la uscat cu energie electrică, pe timpul escalelor, pentru a reduce cantitatea de gaze eliminate în atmosferă. Portul Constanța va aplica această soluție?

- Portul Constanța este parte în proiectul EALING, care se referă la posibilitatea alimentării navelor prin surse de energie electrică de la țărm, pe timpul staționării în porturi. Noi vom face eforturi să îl implementăm. Pentru nave va fi avantajos să se conecteze la punctele de alimentare cu energie electrică de la cheu. Acesta este de altfel unul dintre motivele pentru care realizăm modernizarea infrastructurii energetice a portului Constanța. Instalațiile electrice sunt foarte vechi, datând din anii ’60 – ’70. Trebuie înlocuite cu altele noi, moderne.



- În ianuarie 2021, traficul de mărfuri din porturile maritime românești a dat semne de revenire, făcând un salt de 6,63%. Cum estimați că vor evolua cantitățile de mărfuri până la finalul anului?

- Noi am fi avut și în 2020 un an bun, dar a intervenit criza prețurilor petroliere de pe piața internațională, care a dus la scăderea volumelor de hidrocarburi derulate. Pe ansamblu, anul trecut, traficul de mărfuri s-a redus cu 9,35%, dar trebuie să țineți cont că la nivelul Uniunii Europene s-a înregistrat o reducere medie de 15%. În privința evoluției fluxurilor de mărfuri din acest an trebuie să fim realiști și să luăm măsurile necesare pentru a asigura creșterea. Ne așteptăm ca traficul de mărfuri să fie cel puțin la nivelul anului 2020.

- Se vorbește mult despre înființarea unor ferme eoliene la malul mării. Va deveni portul Constanța producător de energie alternativă, prietenoasă cu mediul? Ce proiecte are CNAPMC în această direcție?

- Cu ani în urmă s-a pus problema construirii unor centrale eoliene pe digul de larg. Compania olandeză care a realizat studiul la vremea aceea a atras atenția că digul de larg nu este indicat pentru astfel de centrale, din cauza dimensiunii centralelor și a forțelor care se dezvoltă. Va trebui să reluăm studiile și să stabilim locațiile potrivite pentru astfel de centrale energetice. O locație posibilă pentru un parc eolian ar putea fi în zona Midia, într-un spațiu pe care îl recuperăm din mare. În afara proiectelor energetice avem și alte teme care ne preocupă. Groapa de gunoi din port este plină în proporție de 95%. S-a realizat un studiu pe baza căruia vom construi o stație de colectare – compactare a gunoaielor, care vor fi transportate cu mașinile la groapa de gunoi a orașului. În port nu mai avem unde și nici nu mai avem voie să construim gropi de gunoi.



- Cum decurge colaborarea administrației portuare cu agenții economici?

- Mă străduiesc să asigurăm un parteneriat foarte strâns cu operatorii portuari. Vreau ca, de acum înainte, fiecare să își cunoască și să își îndeplinească rolul. Nimeni nu trebuie să mai arate cu degetul spre administrația portuară și să-i ceară să aducă trafic. Administrația nu poate să aducă trafic, ci doar operatorii portuari. Administrația îi poate ajuta asigurându-le infrastructura, utilitățile și serviciile necesare, astfel încât portul Constanța să fie atractiv și sigur pentru nave. Noi trebuie să ne consultăm cu operatorii, să vedem care sunt problemele lor și să investim în rezolvarea lor. Spre bucuria mea, ideile noastre coincid în procent de peste 90%. Anul acesta stăm mult mai bine decât în anii trecuți în privința contractelor semnate pentru diverse investiții care vin în sprijinul operatorilor portuari.

- A fost mare tevatură privind trecerea pilotajului maritim la administrația portuară. S-a exprimat neîncrederea în capacitatea CNAPMC de a administra acest serviciu. Au trecut două luni de când administrația portuară îl prestează. În această perioadă, au fost incidente, accidente în derularea acestui serviciu de siguranță a navigației?

- Trebuie să știe toată lumea că pilotajul se execută în condiții foarte bune, că de la preluarea acestui serviciu în administrare n-au existat incidente ori accidente. Avem un corp de 47 de piloți foarte buni.

- Anul acesta, pe 16 octombrie se împlinesc 125 de ani de la momentul așezării pietrei de temelie a portului modern Constanța. Cu ce realizări deosebite va fi marcat evenimentul?

- Încă n-am stabilit, dar dacă ne uităm pe lista de investiții pe care urmează să le punem în practică, cred că avem cu ce să îl marcăm. Vom discuta și cu operatorii portuari, pentru că împreună trebuie să marcăm acest an jubiliar. Eu sunt adeptul respectării și cinstirii tradiției. Ea este memoria noastră!



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4484 secunde