Managerii din economie estimează că activitatea va crește cu moderație

196
Managerii din economie estimează  că activitatea va crește cu moderație - managerii-1536070915.jpg

Articole de la același autor

Estimările ma-nagerilor din economia românească privind evoluția sectoarelor în care activează sunt optimiste pentru următoarele două luni. Potrivit anchetei de conjunctură realizate de Institutul Național de Statistică, în industria prelucrătoare se prevede o relativă stabilitate a volumului producției și a numărului salariaților. Prețurile produselor industriale vor înregistra o creștere moderată.

Managerii din activitatea de construcții apreciază că volumul producției și prețurile vor avea o creștere moderată, în timp ce numărul salariaților va fi relativ stabil.

În comerțul cu amănuntul, viitorul apropiat este privit cu multă încredere. Managerii au estimat că, în lunile septembrie și octombrie, va avea loc o creștere a volumului de activitate și a vânzărilor cu amănuntul, precum și a comenzilor adresate producătorilor și angrosiștilor. Numărul salariaților și prețurile de vânzare cu amănuntul vor avea o creștere moderată.

La rândul lor, managerii din sectorul serviciilor se așteaptă la o relativă stabilitate a cererii de servicii, a numărului salariaților și a prețurilor de vânzare a serviciilor.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.1747 secunde