Majorarea prețurilor la electricitate și gaze se va discuta cu misiunea FMI din aprilie

298
Majorarea prețurilor la electricitate și gaze se va discuta cu misiunea FMI din aprilie - electricitate21801700-1328451194.jpg

Articole recomandate

Ministrul de Finanțe, Gheorghe Ialomițianu, a anunțat ieri, într-o conferință de presă susținută la Brașov, că o majorare de preț la gaze și electricitate se va discuta cu FMI la misiunea din luna aprilie.

"Nu avem în actuala scrisoare de intenție cu FMI puncte legate de majorarea prețurilor la gaze și electricitate. Acest lucru se va discuta în luna aprilie când reprezentanții FMI vor veni la București, despre momentul acestor majorări și în ce cuantum", a explicat Ialomițianu.

Referitor la liberalizarea pieței gazelor și a energiei electrice, ministrul de Finanțe a precizat că a cerut FMI ca această liberalizare să fie amânată pentru 2015, 2016 sau 2017. "FMI solicită să avem o piață liberă și pentru energie și pentru gaze, iar UE ne spune foarte clar că atunci când s-a semnat Tratatul de aderare aveam obligația să liberalizăm prețul la energie și la gaze. Nu Guvernul Boc a semnat acest tratat, dar există obligația prevăzută. Noi ce am cerut, și eu în calitate de ministru, să amânăm această liberalizare și să o legăm de o altă decizie a Guvernului Năstase privind privatizarea Petrom, când le-a dat o facilitate să nu modifice nici măcar redevențele până în 2014. Nu poți să liberalizezi prețul la gaze atâta timp cât redevențele nu le poți modifica. Și acestea sunt discuțiile pentru amânarea acestei liberalizări, dar am legat liberalizarea și de criză pentru că populația nu poate să suporte această liberalizare. Sunt și lucruri care vin din trecut și trebuie să le gestionăm și sunt de acord cu amânarea acestei liberalizări. Nu sunt de acord cu liberalizarea până nu modificăm redevențele. Urmează să discutăm cu misiunea din primăvară a FMI. Problema rămâne în discuție, dar se va discuta momentul când se va face această liberalizare. S-ar putea să se ducă în anul 2015-2017 din moment ce și poziția Guvernului este pentru această perioadă", a spus Gheorghe Ialomițianu.

Referitor la majorarea salariilor și a pensiilor, ministrul de finanțe a reamintit că aceste majorări se vor face numai dacă sunt sustenabile și în anul 2013. "Eu așa cred că acționează un guvern responsabil. La sfârșitul trimestrului întâi se va analiza această posibilitate. Ați văzut că nici domnul Ponta nu s-a mai grăbit să spună: hai să majorăm salariile și pensiile. Îl văd responsabil. De la PNL, îmi pare rău, am mulți prieteni acolo, dar vin vești proaste", a mai spus ministrul de Finanțe.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.7108 secunde