Loteria bonurilor fiscale a irosit de pomană 67 de milioane de lei din bani publici

1579
Loteria bonurilor fiscale a irosit de pomană 67 de milioane de lei din bani publici - fondloteriabonurilorfiscaleairos-1575410969.jpg

Articole de la același autor

Dacă s-ar face o analiză la sânge a cheltuielilor inutile făcute din taxele și impozitele colectate de la populație și agenții economici ori din banii împrumutați de stat, sunt sigur că ne-am îngrozi. În cele ce urmează, mă voi limita la un singur exemplu: loteria bonurilor fiscale. 


Acțiunea a fost gândită ca o metodă de reducere a micii evaziuni fiscale. Inițiatorii și-au spus că, dacă populația nu poate fi obligată să ceară bonul fiscal pentru orice achiziție, în schimb, poate fi stimulată cu premii consistente să o facă. Astfel, agenții economici vor fi obligați să înregistreze toate vânzările în casele de marcat și mica evaziune fiscală va dispărea. 


În esență, populația trebuia să devină cel mai important agent fiscal, efortul ei urmând a fi răsplătit prin intermediul loteriei bonurilor fiscale, organizată de Ministerul Finanțelor 


Tăcerea vinovată a Fiscului 
Zis și făcut. Prima extragere a avut loc pe 13 aprilie 2015 și, de atunci, timp de patru ani și opt luni, au fost organizate zeci de extrageri și au fost împărțite numeroase premii. După cum se știe, pentru fiecare extragere este alocat un fond de premiere de un milion de lei. Cum în fiecare an sunt organizate 12 extrageri lunare și alte două - trei extrageri excepționale, costurile anuale ale loteriei se ridică la 14-15 milioane de lei. Fiind vorba de bani mulți, care provin din taxele și impozitele plătite de contribuabili, este firesc să ne întrebăm dacă metoda a dat roade. A schimbat cât de cât mentalitatea cetățenilor, determinându-i să solicite bonurile fiscale? A redus cât de puțin mica evaziune fiscală? Nu cumva milioanele au fost irosite fără rost? 


Am încercat să aflu răspunsul chiar de la Agenția Națională de Administrare Fiscală și i-am solicitat, încă din anul 2016, să prezinte o evaluare în acest sens. N-am primit nici până în ziua de azi un răspuns. De aceea, voi încerca să fac o evaluare, pornind de la rezultatele extragerilor de până acum și de la raportările Direcției Generale Antifraudă Fiscală. 
La prima extragere din 13 aprilie 2015, au fost desemnate câștigătoare bonurile cu valoare între 6 lei și 6,99 lei, emise pe 7 februarie 2015. Participarea populației a fost entuziasmantă. Au fost depuse 18.215 bonuri fiscale câștigătoare. Se părea că loteria începe să producă o schimbare în comportamentul cumpărătorilor, perspectiva câștigului determinându-i să solicite bonurile fiscale și să le păstreze. 


Apoi, a apărut dezamăgirea. Milionul pus la bătaie de către Fisc a fost împărțit celor 17.902 bonuri declarate valide, astfel că premiul adus de un bon câștigător a ajuns descurajant de mic: doar 56 de lei.


Fiind în pericol pierderea caracterului stimulativ, organizatorii au modificat regulamentul, hotărând ca premiul să se împartă între maximum 100 de câștigători desemnați aleatoriu din totalul persoanelor care revendică câștigul. Astfel că valoarea premiilor a crescut. La 19 iulie 2015, premiul care a revenit fiecărui câștigător a fost de 250.000 de lei. 


Interes scăzut pentru loteria fiscală 
Dar să vedem ce s-a întâmplat în 2019. Iată evoluția cererilor de revendicare depuse la extragerile organizate în decursul anului, conform informațiilor preluate de pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice (extragerile au fost ordonate în funcție de valoarea bonului fiscal, de la cel mai mic, 79 de lei, până la cel mai mare, 934 de lei, în dreptul fiecăreia fiind evidențiat numărul persoanelor care au avut bonuri câștigătoare și au depus cereri pentru revendicarea premiilor): 
- extragerea din 22 septembrie - bon de 37 lei - 513 cereri; 
- 17 martie - 147 lei - 74 cereri; 
- 17 februarie - 289 lei - 25 cereri; 
- 20 octombrie - 328 lei - 10 cereri; 
- 21 aprilie - 346 lei - 4 cereri; 
- 16 iunie - 639 lei - 2 cereri; 
- 21 iulie - 695 lei - 2 cereri; 
- 27 aprilie - 787 lei - 1 cerere; 
- 18 august - 841 lei - zero cereri; 
- 20 ianuarie - 905 lei - o singură cerere; 
- 19 mai - 914 lei - zero cereri. 
Seria de date arată că numărul cererilor de revendicare la fiecare extragere este extrem de mic în comparație cu cel de la extragerea inaugurală, din 13 aprilie 2015, la care au fost depuse 18.215 de cereri. În total, la cele 11 extrageri organizate în 2019, au fost înregistrate doar 632 de cereri de revendicare, reprezentând 3,45% din numărul celor de la prima extragere. 


Mica evaziune e în floare 
Această involuție dramatică arată că Loteria bonurilor fiscale și-a pierdut caracterul stimulativ pe care l-a avut la inaugurare și că nu își mai atinge scopul. În decurs de aproape cinci ani, Loteria bonurilor fiscale și-a demonstrat ineficiența. Au fost cheltuite, de pomană, 67 de milioane de lei cu premii, fără a se produce o schimbare în comportamentul cumpărătorilor și o diminuare a micii evaziuni fiscale. 


Acest lucru este, de altfel, demonstrat chiar de controalele efectuate de inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală. În primele opt luni ale anului, aceștia au verificat 4.832 de firme din toată țară, dacă fiscalizează încasările prin intermediul caselor de marcat. Pentru contravențiile constatate au fost aplicate 4.366 amenzi, în cuantum total de 21,14 milioane de lei, iar confiscările de numerar, venituri ilicite și bunuri au totalizat 4,15 milioane de lei. Rezultatele acestor controale ne spun că 90,35% dintre firmele verificate și amendate nu înregistrează toate veniturile în casele de marcat, că mica evaziune fiscală este în floare. Și atunci, de ce s-au mai prăpădit 67 de milioane de lei din bani publici, la loteria bonurilor fiscale?


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Marţi, 10 Aprilie 2018
Stire din Economie : Meridianele economiei
Pagina a fost generata in 0.5003 secunde