€ 4.7249
£ 5.2925
$ 4.2241

Mai multe ştiri online:

Investițiile imobiliare și consumul au susținut piața creditării în 2018

Ştire online publicată Marţi, 22 Ianuarie 2019. Autor: Ion TIȚA-CĂLIN
Creditul bancar a uitat de vremurile în care era motorul economiei, dar mai ales al producției. În anul 2018, băncile comerciale au preferat să împrumute populația, stimulând consumul și piața imobiliară.

Pe de altă parte, a crescut în ritm accelerat creditul guvernamental. În 2018, Executivul s-a împrumutat din greu pentru a acoperi găurile din buget.

XXX

La 30 noiembrie 2018, suma totală a creditelor neguvernamentale (în lei și valută, inclusiv cele neperformante) era de 250.850,2 milioane echivalent lei. Față de cea existentă la finele anului 2017 era cu numai 6,61% mai mare.

Structura creditării în anul 2018 arată, pe de o parte, creșterea încrederii în moneda națională, iar pe de altă parte, o mai mare apropiere a băncilor de populație, de investițiile imobiliare și de consum, decât de producție.

Astfel, creditele în lei au ajuns la 164.769,8 milioane de lei și o pondere de 65,68% în totalul creditării. Principalul client al băncilor continuă să fie populația. Volumul împrumuturilor acordate acesteia a ajuns la 52,98% din totalul creditării, respectiv la 132.894,3 milioane echivalent lei. În schimb, creditarea agenților economici deține o pondere de 45,24% din total, însumând 113.480,5 de milioane echivalent lei.

În structura creditelor pentru populație, cele pentru construcția sau achiziția de locuințe reprezintă 54,90%, fiind de 72.957,4 milioane echivalent lei.

Creditele pentru consum, în sumă de 58.158 milioane echivalent lei, dețin o pondere de 43,76%. În august 2015, raportul era invers: creditele de consum dețineau o pondere de 50,93%, iar cele pentru locuințe, de 46,22%.

Schimbări semnificative s-au produs și în privința volumului creditelor restante. În august 2015, ponderea acestora era de 10,71% din totalul creditării, iar în martie 2017, de 5,86%. La sfârșitul lunii noiembrie 2018, sistemul bancar românesc raporta credite restante de 7.749 milioane echivalent lei, reprezentând 3,09% din totalul creditelor aflate în derulare. Totuși, nivelul creditelor restante este de peste trei ori mai mare decât cel din august 2008, care era de numai 1,04%.

XXX

În județul Constanța, băncile aveau în derulare, la 30 noiembrie 2018, credite în valoare de 9.806,3 milioane echivalent lei, din care 2,76% erau restante. Populația deținea 56,48% din totalul împrumuturilor (5.538,8 milioane echivalent lei), iar agenții economici, doar 43,21% (respectiv 4.237,3 milioane echivalent lei). Din totalul creditelor acordate populației județului, 58,81% au fost obținute pentru locuințe, iar 39,15% pentru consum.

XXX

În prima jumătate a anului, pe fondul practicării unor dobânzi mult prea mici la depozite, economisirea a bătut pasul pe loc, dar în ultimele luni a început să crească, pe măsură ce dobânzile au fost majorate. La 30 noiembrie 2018, depozitele (în lei și valută) au totalizat 172.676,6 milioane echivalent lei, fiind în creștere cu doar 4,38% față de nivelul atins la sfârșitul anului 2017. În județul Constanța, depozitele bancare ale populației și agenților economici au crescut cu 3,44%, ajungând la 5.742,9 milioane echivalent lei.

XXX

Cum va evolua piața financiar - bancară în anul 2019? Dinamica ei va fi influențată, în primul rând, de prevederile OUG 114/2018. Pe fondul deprecierii monedei naționale, ne putem aștepta la o creștere a creditării și economisirii în valută. Pe de altă parte, băncile vor fi mult mai prudente decât până în prezent și vor înăspri condițiile de creditare. IMM-urile vor fi cele mai afectate. În 2019, statul român va continua să fie principalul client al instituțiilor de credit. Se va împrumuta și mai mult, la dobânzi tot mai mari, pentru a plăti pensiile și salariile bugetarilor.

Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.7761 secunde