Intervențiile în caz de incendiu pentru obiectivele CN APM SA Constanța sunt asigurate de serviciile specializate

285
Intervențiile în caz de incendiu pentru obiectivele CN APM SA Constanța sunt asigurate de serviciile specializate - interventiileincazdeincendiunpor-1563455871.jpg

Articole de la același autor

Asigurarea intervenției pentru prevenirea și stingerea incendiilor și intervenție în situații de urgență la obiectivele Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime Constanța se face de ISU Constanța, autoritatea statului cu atribuții în acest domeniu, prin Detașamentul Port Constanța, conform Planului de intervenție în caz de incendiu la obiectivele și construcțiile proprii nr. 6633/11.02.2019, avizat de ISU Constanța cu nr. 72009/28.02.2019, se arată într-un comunicat de presă. În acest sens a fost înființată și o linie telefonică directă între cele două instituții. 


În conformitate cu prevederile legale în domeniul situațiilor de urgență, CN APM SA Constanța are aceleași obligații ca orice alt agent economic, de a asigura intervenția în caz de incendiu, situații de urgență numai la obiectivele proprii aflate în administrare (construcții, clădiri sau ansamblu de construcții, clădiri administrative, pentru producție, depozitare împreună cu terenul anexat acestora). La celelalte obiective terestre, fiecare agent economic, operator portuar, are obligația să își asigure intervenția în caz de incendiu, situații de urgență.


În privința stingerii incendiilor la nave, intervenția operativă pentru stingerea incendiilor la navele și instalațiile plutitoare aflate la cheu se asigură de către agentul economic portuar sau instituția care le are în proprietate, administrare, exploatare, reparații sau operare, administrația portuară, navele și echipajele aflate în port sau în apropiere, precum și orice agent economic portuar sau instituție care dispune de forțe și mijloace de intervenție, sub coordonarea căpităniei de port în a cărei zonă de competență s-a produs incidentul, în conformitate cu prevederile legislației naționale și ale acordurilor și convențiilor internaționale.


Intervenția pentru stingerea incendiilor și salvarea persoanelor la navele aflate în porturi și în apele teritoriale române, în conformitate cu prevederile art.48 din Legea nr.307/2006, privind apărarea împotriva incendiilor, se asigură: 
a) imediat, de operatorii economici care administrează sectorul respectiv, pentru punerea în siguranță provizorie a instalațiilor speciale, de alimentare a fluxului tehnologic și, în cazul existenței serviciilor private pentru situații de urgență, pentru limitarea și înlăturarea efectelor situației de urgență; 
b) de serviciile profesioniste pentru situații de urgență, pentru limitarea și înlăturarea efectelor situației de urgență, care preiau în coordonare operațională toate forțele și mijloacele, la momentul sosirii la locul intervenției."
Licitația privind prestarea serviciilor de prevenire și stingere a incendiilor și intervenție în situații de urgență la obiectivele CN APM SA Constanța din incinta portului Constanța, la care au participat patru firme, a fost anulată întrucât nu au fost îndeplinite condițiile din caietul de sarcini. Ulterior au fost formulate contestații la CNSC, acum suntem în perioada de soluționare a contestațiilor de către CNSC.


În urma deciziei Consiliului Național pentru Soluționarea Contestațiilor, CN APM SA Constanța va lua măsurile legale.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5301 secunde