INS neagă existența presiunilor politice

92
INS neagă existența presiunilor politice - insneagaexisten539apresiunilorpo-1523894961.jpg

Articole de la același autor

În urma temerilor apărute în spațiul public că trecerea sub coordonarea directă a primului ministru îi va afecta obiectivitatea, Institutul Național de Statistică a făcut următoarele precizări
privind cadrul legal de funcționare:
Institutul Național de Statistică este una dintre structurile cele mai vechi ale administrației publice centrale din România. A fost creat prin Ordonanța Domnitorului Alexandru Ioan Cuza în anul 1859, la 12 iulie, astfel încât în 2019 la aceeași dată, INS va împlini 160 de ani de funcționare neîntreruptă.


După 1989, organizarea și funcționarea INS a fost reglementată inițial prin O.G. nr. 9/1992 aprobată prin Legea nr. 11 /1994. Potrivit art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 957/2005, INS a funcționat ca organ de specialitate al administrației publice centrale în subordinea Guvernului și în coordonarea Secretarului general al Guvernului. Urmare modificărilor intervenite în structura Guvernului prin înființarea Cancelariei Prim-ministrului, prin H.G. nr. 649/2016, INS a trecut în coordonarea directă a Prim-ministrului, coordonare exercitată prin Cancelarie. Odată cu desființarea Cancelariei prin O.G. nr. 1/2017 s-a impus redefinirea cadrului de coordonare a INS concretizată prin Hotărârea de Guvern aprobată în ședința din 12 aprilie 2018, conform căreia "Institutul Național de Statistică se organizează și funcționează ca organ de specialitate al administrației publice centrale în subordinea Guvernului și în coordonarea prim-ministrului, prin Secretariatul general al Guvernului, cu personalitate juridică, având rol de organizare și coordonare a statisticii oficiale din România". În concluzie, dincolo de orice supoziție, actul normativ aprobat în 12 aprilie vizează, exclusiv, cadrul legal de funcționare al INS. Menționăm că inițierea acestui ultim act normativ datează încă din noiembrie 2017, inițiatorul fiind Institutul Național de Statistică.


În contextul discuțiilor apărute în spațiul public cu privire la datele furnizate de INS, facem următoarele precizări:
‐ În conformitate cu Regulamentele Europene privind statisticile europene și naționale, oficiile de statistică funcționează ca organisme independente din punct de vedere profesional, a căror activitate se desfășoară fără nicio presiune din partea unor grupuri politice sau de interese sau din partea Uniunii sau autorităților naționale.


‐ În context, sunt precizate prin documente legale prerogativele conferite conducătorilor INS-urilor, implicit al INS România ca fiind "singurele persoane responsabile cu luarea deciziilor privind procesele, metodele, standardele și procedurile statistice, precum și privind conținutul și termenele de publicare a comunicatelor statistice și a publicațiilor statistice produse și difuzate" (articolul 5a din Regulamentul UE 2015/759). 


‐ Potrivit paragrafului c) al aceluiași articol, conducătorul INS "acționează în mod independent în îndeplinirea sarcinilor statistice și nu solicită și nici nu primește instrucțiuni din partea vreunui guvern sau altei instituții, organism, birou sau entități".
‐ În spiritul și în litera prevederilor sus-menționate, INS nu a suferit niciun fel de ingerințe, intervenții sau presiuni de orice natură din partea vreunei autorități naționale. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.0595 secunde