Înghețarea salariilor și pensiilor scoate sindicatele în stradă

295

Articole de la același autor

Mișcarea sindicală e în mare fierbere. De mult nu a mai fost atât de agitată. Motivul supărării îl reprezintă veștile rele venite din „laboratoarele” Guvernului Cîțu, în care se „prepară” bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale pe 2021.

Guvernanții au anunțat că nu vor îngheța salariile bugetarilor și vor majora salariul minim brut pe economie doar cu rata inflației, respectiv 3,1% sau 70 de lei. Cât despre pensii, nu se știe dacă și când vor mai fi majorate.

Bugetele statului ar urma să fie prezentate Parlamentului, spre dezbatere și aprobare, pe data de 4 februarie. Sindicatele știu că dacă nu acționează până atunci, va fi mult mai greu sau chiar imposibil să mai obțină ceva după ce bugetele devin literă de lege.



„Cartel ALFA” - Caravana drepturilor sociale


În ședința de luni, 11 ianuarie 2021, comitetul confederal al CNS „Cartel ALFA”, a decis declanșarea acțiunilor de protest față de politica de austeritate din domeniul salarizării. Confederația nu este de acord cu creșterea de numai 41 de lei a salariului minim net și acuză Guvernul că a stabilit în mod arbitrar această majorare, ignorând legislația în vigoare. Totodată se declară împotriva înghețării salariilor și pensiilor și reclamă lipsa justiției sociale în sistemul de pensii.

Nerespectarea prevederilor Legii coșului minim de trai decent, la stabilirea salariului minim garantat în plată este un alt motiv de nemulțumire. În plus, confederația acuză blocarea nejustificată a modificării Legii dialogului social. nr. 62/2011. Proiectul de modificare, elaborat cu consultarea partenerilor sociali în ultimii cinci ani, se află în faza de raport final și așteaptă să fie adoptat de actuala coaliție de guvernare.

În lipsa acestui act normativ, negocierea contractelor colective de muncă la nivel de sector și național este imposibilă. Din cauza blocajului din ultimii 10 ani, s-a ajuns la aplatizarea grilei salariale și alinierea salariilor la nivelul salariului minim sau puțin peste. În prezent, 1,6 milioane de lucrători cu normă întreagă sunt plătiți cu salariul minim, iar jumătate din totalul lucrătorilor români au salarii sub 2.700 lei brut, valoarea care depășește cu foarte puțin salariul minim.

Drept urmare, începând de astăzi, 14 ianuarie, Confederația Națională Sindicală „Cartel ALFA” își scoate „oștile” în stradă. Programul acțiunilor de protest include Caravana drepturilor sociale, cu următorul traseu: Baia Mare – Zalău - Târgu Mureș – Brașov – Ploiești – București (Administrația Prezidențială, sediile PNL, USR-PLUS, UDMR și Ministerului Finanțelor Publice). 


Protestele vor continua până la sfârșitul lunii februarie, cu acțiuni zilnice de pichetare a prefecturilor, a sediilor Ministerului Muncii, Ministerului Finanțelor Publice și ale partidelor politice din arcul guvernamental.

PUBLISIND - proteste pe termen nedeterminat

Federația PUBLISIND, afiliată la Blocul Național Sindical, a declanșat acțiunile de protest încă din data de 31 decembrie 2020. Organizația cuprinde sindicate din administrația publică centrală și locală, asistența socială, Poliție și Poliția de Frontieră, grefa judiciară, penitenciare și probațiune, sport, finanțe, mediu şi RA-APPS, cu un număr total de 35.000 de membri.

Organizația protestează împotriva înghețării salariilor și pensiilor, a neindexării pensiilor cu valoarea inflației, precum şi a creșterii salariului minim net cu doar 41 de lei. Acțiunile revendicative vor continua pe termen nedeterminat, a anunțat federația. Miercuri, 20 ianuarie, va avea loc un miting de protest în fața sediului Ministerului Justiției, la care vor participa 100 de persoane. Mitinguri cu câte 100 de persoane vor avea loc și la sediile prefecturilor din Constanța, Mureș și Prahova.

„Solidaritatea Sanitară” – proteste în toată țara

La rândul ei, Federația „Solidaritatea Sanitară” organizează astăzi, 14 ianuarie, acțiuni de protest în Piața Victoriei din București (în intervalul orar 12:00 - 14:00) și în fața prefecturilor din întreaga țară (în intervalul orar 14:00 - 15:00). Printre revendicările lucrătorilor din sănătate se numără:

- includerea COVID-19 ca boală profesională pentru lucrătorii din sănătate;

- respectarea dreptului legal la pensia de urmaș pentru copiii colegilor decedați la datorie;

- creșterea salariilor de bază pentru toate categoriile de lucrători la nivelul prevăzut de Legea salarizării pentru anul 2022 și anularea reducerii salariilor de bază prevăzută de OUG nr. 226/2020;

- raportarea tuturor sporurilor lucrătorilor din sănătate la salariile de bază actuale și acordarea tuturor sporurilor pentru condiții de muncă la nivel maxim;

- acordarea stimulentului de risc pe întreaga durată a pandemiei pentru toți salariații din sănătate;

- acordarea tuturor drepturilor salariale prevăzute de lege, respectiv sporul de până în 30%, sporul pentru combaterea epidemiei și plata orelor suplimentare, pentru toți lucrătorii care încă nu au beneficiat de ele;

- plata gărzilor cu tariful orar aferent normei de bază.



Va juca Guvernul Cîțu cum îi cântă sindicatele?


Ce efect vor avea acțiunile revendicative ale mișcării sindicale? Va ceda Guvernul Cîțu în fața valurilor de proteste și va face concesii salariale? Presiunea asupra cheltuielilor bugetare este uriașă, în condițiile în care: pe ansamblul primelor 11 luni ale anului 2020, produsul intern brut s-a redus cu 5,0% față de intervalul ianuarie - noiembrie 2019, iar veniturile bugetare s-au diminuat în aceeași măsură, deficitul bugetului general consolidat urcând la 84,05 miliarde de lei, respectiv 8,0% din PIB. În aceste condiții, pentru acoperirea cheltuielilor bugetare, statul se vede nevoit să se împrumute la greu și să rostogolească datoriile de la o lună la alta, cu costuri tot mai mari. Este de presupus că, fiind eliberată de presiunea alegerilor generale recent încheiate, coaliția guvernamentală va ceda prea puțin teren în fața ofensivei sindicale, fără teama de a vedea cum se prăbușește în sondaje. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.3659 secunde