Documentar „Cuget Liber”

Industria navală românească face eforturi uriașe să supraviețuiască

599

Articole de la același autor

În anul 2020, recesiunea economică generată de pandemia Covid-19 a provocat noi convulsii în flota mondială, cu efect asupra industriei navale. Volumul comenzilor de construcții noi primite de șantierele navale a scăzut dramatic, astfel că multe dintre acestea au fost nevoite să se reorienteze spre lucrări de reparații și reconversii navale. În acest climat, industria navală românească a depus mari eforturi să supraviețuiască și să își mențină poziția ocupată pe piața construcțiilor și reparațiilor de nave din Europa.

În cele ce urmează, vă prezentăm, stimați cititori, evoluția de ansamblu a șase dintre șantierele navale din România: Damen Sipyards Mangalia (fostă Daewoo Mangalia Heavy Industries), Șantierul Naval Constanța, Șantierul Naval Damen Galați, Șantierul Naval Orșova, Severnav și Shipyard A.T.G. Giurgiu.



Studiul efectuat pe baza datelor de bilanț financiar-contabil publicate de Ministerul de Finanțe arată că industria navală românească n-a reușit să depășească situația de criză, performanțele sale fiind încă departe de realizările din 2008.

Dacă în 2008, cele șase șantiere navale au realizat un venit total de 3,297 miliarde de lei, echivalentul a 895,3 de milioane de euro, în 2020 au obținut doar 1,296 miliarde de lei, respectiv 268,110 de milioane de euro. Altfel spus, în decurs de 12 ani, veniturile celor șase șantiere navale au scăzut cu 60,67% în lei, respectiv cu 76,52% în euro.

În anul de creștere economică 2008, doar trei dintre cele șase șantiere navale au făcut profit: Șantierul Naval Constanța, Șantierul Naval Orșova și Shipyard A.T.G. Giurgiu. În schimb, anul 2020 a fost încheiat pe profit de: Șantierul Naval Constanța, Șantierul Naval Damen Galați, Șantierul Naval Orșova și Severnav.



O industrie cu pierderi

Pare surprinzător, dar în ultimii 12 ani, cu excepția anului 2010, rezultatul financiar pe ansamblul celor șase mari șantiere navale a fost negativ an de an. În 2008 a fost consemnată o pierdere de 462,867 milioane de lei, echivalentul a 95,691 milioane de euro, iar în 2020 aceasta a scăzut la 79,357 milioane lei, respectiv 16,405 milioane de euro. În cei 12 ani, deficitul s-a diminuat cu 82,86% în lei sau cu 82,86% în euro. Dar trebuie făcută precizarea că, în anul 2008, ponderea cea mai mare în pierderea totală a deținut-o Daewoo – Mangalia, locul fiind preluat de succesoarea sa, Damen Sipyards Mangalia, a cărei pierdere financiară, în 2020, a avut o pondere de 97,99% în pierderea totală a celor șase mari șantiere navale.

De altfel, această companie, în care statul român a ajuns să dețină 51% din capitalul social, a produs timp de 16 ani, din 2005 până în 2020, numai pierderi.

Din 2008 până în 2020, datoriile celor șase șantiere navale românești au scăzut în lei cu 57,65%, de la 4,06 miliarde de lei la 1,719 miliarde de lei, iar exprimate în euro s-au diminuat cu 67,75%, de la 1,102 miliarde de euro la 355,56 milioane de euro.





S-a micșorat „armata” navaliștilor

Într-un interval de 12 ani, numărul mediu al angajaților direcți din cele șase șantiere navale s-a redus cu 6.335 de persoane, respectiv 50,21%, de la 12.616 de salariați, în 2008, la 6.281 de salariați, în 2020. În schimb, numeroase lucrări au fost încredințate subcontractorilor. În ultimii patru ani, șantierele navale românești s-au confruntat cu o criză acută de lucrători, fiind nevoite să recurgă la importul de muncitori asiatici.

Pe parcursul celor 12 ani, productivitatea medie anuală a muncii în cele șase șantiere navale (fără a se lua în calcul și subcontractorii) a înregistrat o diminuare de 13,31% în lei, de la 261.344 lei pe cap de salariat, în 2008, la 206.477 lei, în 2020. În schimb, exprimată în moneda europeană, a scăzut cu 39,85%, de la 70.965 euro pe angajat la 42.686 euro.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5731 secunde