Documentar „Cuget Liber”

Industria navală românească este departe de performanțele din 2008

Ştire online publicată Miercuri, 12 Iunie 2019. Autor: Ion TIȚA-CĂLIN
Criza din economia mondială declanșată la finalul anului 2008 a luat sfârșit în 2013, dar cea din shipping-ul internațional este departe de a se fi încheiat. 


Victimă a tensiunilor și frământărilor din flotele lumii, industria navală a plătit un tribut greu în toți acești ani: sute de șantiere navale mai mari sau mai mici de pe toate continentele și-au închis porțile, iar cele rămase în viață și-au redus activitatea și forța de muncă. 


În prezent, la nivel mondial, din cauza volumului insuficient de comenzi de construcții noi, capacitățile de producție existente sunt subutilizate, iar multe șantiere navale s-au reprofilat pe lucrări de reparații navale. 


Mai puține venituri 


În cele ce urmează, vă prezentăm, stimați cititori, evoluția de ansamblu, din 2008 și până în prezent, a primelor opt șantiere navale din România: Damen Shipyards Mangalia (fostă Daewoo Mangalia Heavy Industries), Șantierul Naval Constanța, Șantierul Naval Damen Galați, Vard Brăila, Vard Tulcea, Șantierul Naval Orșova, Severnav și Shipyard ATG Giurgiu. 


Studiul efectuat pe baza datelor de bilanț-financiar contabil publicate de Ministerul de Finanțe arată că industria navală românească a depășit situația de criză, dar este încă departe de nivelul de performanță atins în 2008. Dacă în acel an, cele opt șantiere navale realizau un venit total de 4,214 miliarde de lei, echivalentul a 1,144 miliarde de euro, în 2018 au obținut doar 3,223 miliarde de lei, respectiv 0,692 miliarde de euro. 


Altfel spus, în decurs de 11 ani, veniturile celor opt mari șantiere navale au scăzut cu 23,51% în lei și cu 39,51% în euro. 
Din 2008 până în 2017, ponderea cea mai mare în structura veniturilor celor opt șantiere navale a deținut-o compania mixtă româno - sud coreeană Daewoo - Mangalia Heavy Industries, cu 44,48%, în 2008, și 43,70%, în 2017. În 2018, asistăm la o răsturnare de situație, pe primul loc trecând Vard SA Tulcea, cu o pondere de 34,84% în total.


În anul de creștere economică 2008, doar trei dintre cele opt șantiere navale au făcut profit: Șantierul Naval Constanța, Șantierul Naval Orșova și Shipyard ATG Giurgiu. În schimb, anul 2018 a fost încheiat pe profit de Șantierul Naval Damen Galați, Vard Brăila, Șantierul Naval Orșova și Severnav. 


O industrie cu pierderi 


Pare surprinzător, dar în decurs de 11 ani, rezultatul financiar pe ansamblul celor opt mari șantiere navale a fost negativ, an de an. În 2008, a fost consemnată o pierdere de 574,929 milioane de lei, echivalentul a 156,116 milioane de euro, iar în 2018, aceasta a scăzut la 161,687 milioane lei, respectiv 34,745 milioane de euro. În cei 11 ani, deficitul s-a diminuat cu 71,88% în lei și cu 77,74% în euro. Dar trebuie făcută precizarea că ponderea cea mai mare în pierderea totală a deținut-o Daewoo - Mangalia - 74,84%, în 2008 - locul fiind preluat în 2018, de succesoarea sa, Damen Shipyards Mangalia, cu o pondere de 63,33%. 


De altfel, această companie în care statul român a ajuns să dețină 51% din capitalul social, a produs timp de 14 ani, din 2005 până în 2018, numai pierderi. 


Din 2008 până în 2018, datoriile principalelor opt șantiere navale românești au scăzut în lei cu 36,93%, de la 5,163 miliarde de lei la 3,256 miliarde de lei, iar exprimate în euro au scăzut cu 50,14%, de la 1,402 miliarde de euro la 0,699 miliarde de euro. Dacă în cazul datoriilor, Daewoo - Mangalia a avut ponderea cea mai însemnată de-a lungul timpului (61,40%, în 2008, și 58,36%, în 2017), în anul 2018, primul loc a fost preluat de Vard Tulcea, cu o pondere de 54,39% în total. 


S-a micșorat „armata” navaliștilor 


În interval de 11 ani, numărul mediu al angajaților direcți din cele opt șantiere navale s-a redus cu 6.362 persoane, respectiv 35,95%, de la 17.695 la 11.333 salariați. Cea mai dramatică diminuare, de 56,57%, respectiv 2.139 angajați, a înregistrat-o Daewoo - Mangalia, actuala Damen Shipyards Mangalia, forța sa de muncă directă scăzând de la 3.781 la 1.642 de persoane.
Pe parcursul celor 11 ani, productivitatea medie anuală a muncii în cele opt șantiere navale (fără a se lua în calcul și subcontractorii) a înregistrat o creștere de 19,43% în lei, de la 238.177 lei pe cap de salariat, în 2008, la 284.448 lei, în 2018. În schimb, exprimată în moneda europeană, a scăzut cu 5,49%, de la 64.674 euro pe angajat, la 61.125 euro.


Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.7931 secunde