Incidente și accidente pe mări și oceane

Duminică, 02 Iunie 2019
405
Nava școală "Golden Bear", cu 270 de studenți la bord, a lovit o macara de cheu în timpul manevrei de acostare în portul Bridgetown, din Barbados. În acel moment, pilotul se afla la bord. În urma impactului, un catarg al navei s-a rupt. Din fericire, nimeni nu a fost rănit. După accident, vasul a plecat spre Lisabona, Portugalia. Studenții de pe "Golden Bear" se află într-un voiaj de practică de două luni, iar accidentul nu a întrerupt programul de instruire. 
x x x
Două cargouri de mărfuri generale, sub pavilion Japonia, s-au ciocnit la 6 mile marine sud de Capul Inobusaki, Insula Honshu. Nava "Senshou Maru", de 1.800 tdw, care era încărcată cu 1.600 tone de oțel, s-a scufundat în urma impactului. Patru dintre cei cinci membri ai echipajului au dispărut odată cu nava. Doar căpitanul a fost salvat.
x x x
Barja "Locar V", încărcată cu două module de platformă, s-a scufundat la aproximativ 50 mile marine sud-est de Paranagua, Brazilia, în timp ce era tractată de remorcherul "TS Favorito". Convoiul plecase din Itajai spre Rio De Janeiro, Brazilia.
x x x
Comandantul bulk carrier-ului "Vittoria", în vârstă de 54 de ani, de naționalitate filipineză, a căzut de pe punte, în apele mării, în timp ce nava se deplasa în Golful San Francisco. Pilotul aflat la bordul navei a alertat autoritățile portuare și a fost declanșată operațiunea de salvare. Comandantul a fost recuperat din apă, preluat de un elicopter și dus la spital.



Articole pe aceeasi tema

Sâmbătă, 12 Ianuarie 2019
Stire din Economie : Incidente  și accidente pe mări și oceane
Vineri, 11 Ianuarie 2019
Stire din Economie : Incidente pe mări  și oceane
Miercuri, 09 Ianuarie 2019
Stire din Economie : Tragedii pe mări și oceane
Miercuri, 05 Decembrie 2018
Stire din Economie : Incidente și accidente pe mări și oceane
Pagina a fost generata in 0.2634 secunde