Tragedia de pe cargoul "Iași", care a îndoliat flota română la începutul anilor ’60, a rămas până în zilele noastre un caz neelucidat. Constantin Banu, fostul secund al navei, este, probabil, singurul martor în viață al acelor evenimente. Ajuns la venerabila vârstă de 84 de ani, fostul marinar își amintește întâmplările din acel voiaj, care avea să-i marcheze întreaga viață.
Constantin Banu s-a născut pe 16 februarie 1933, în Constanța. După absolvirea școlii profesionale a fost angajat la Atelierele CFR Palas, de unde, în 1948, a fost detașat la Canalului Dunărea - Marea Neagră. Pe șantierul de la Poarta Albă, a lucrat ca escavatorist și normator.
"Deținuții lucrau într-un alt sector. Canalul era un lagăr de exterminare pentru cei ce erau considerați «dușmanii poporului». Mulți au murit cu cazmaua în mână. Munceau până la epuizare și nu beneficiau de asistență medicală. Au murit peste o sută de mii de oameni. În acel timp, a avut loc procesul unui grup de «sabotori». Era vorba de un grup de nouă ingineri din conducerea șantierului, în frunte cu un inginer șef poreclit Colorado, care își făcuse studiile în America. În urma procesului, toți au fost executați", își amintește octogenarul.
După experiența Canalului și îndeplinirea stagiului militar, în decembrie 1955, Constantin Banu s-a angajat în port, ca docher-tractorist, la Direcția Căi Navigabile. În acea vreme, în portul Constanța, tocmai se înlocuiau căruțele cu tractoarele. În acea perioadă a fost primit în partid, iar în 1959 s-a înscris la școala de maiștri mecanici, care era organizată în clădirea Bursei, din portul Constanța. Pe parcursul celor doi ani de studii, a promovat în ierarhia politică, ajungând secretar de partid pe școală.
După absolvire, a solicitat să se îmbarce ca mecanic pe o navă. În acele vremuri nu se pleca pe mare fără recomandare de la partid și fără să fii verificat de Securitate. "M-am trezit că, în loc să mă trimită ca motorist, cum cerusem, m-au repartizat pe cargoul de 4.500 tdw «Iași» ca activist de partid, cu carnet de secund. Comandat era Gheorghe Bădescu (74 de ani), care era provenit din marina militară. Era cel mai vechi și cel mai bun comandant din flota comercială română, la acea vreme. Era o emblemă pentru portul Constanța și i se ridicase statuie în fața Gării Maritime. Sarcina mea pe navă era să duc muncă politică, să le citesc oamenilor ziarul, să mă apropii de ei și să le urmăresc starea de spirit. Sunt convins că la bord se aflau și oameni ai Securității, dar nu-i știam. Erau greu de dibuit", povestește fostul marinar.
Pe 29 noiembrie 1961, cargoul "Iași", cu un echipaj de 35 de oameni, a părăsit portul Constanța, îndreptându-se spre Irlanda de Nord. Era încărcat cu porumb pentru fabricile de wisky.
Nava fusese construită la Galați și intrase în exploatare chiar la începutul anului 1961. Primul voiaj îl făcuse în Cuba. Din echipaj făcuse parte și nepotul lui Petru Groza, fostul prim-ministru al României înscăunat de sovietici. Pentru că s-a dat în petic, încercând să se bage peste comandant, a fost debarcat după primul voiaj.
"Am ajuns la Belfast și am descărcat porumbul - își amintește Constantin Banu. Apoi, am făcut escală la Rouen, în Franța, pe Sena, unde am încărcat orz pentru Italia. Docherii erau niște unguri. Fugiseră din calea Amatei Roșii. Ne urau pe noi, românii. Pe când eram în port, într-o noapte, doi marinari filipinezi au fost lăsați să doarmă pe nava noastră, în careul marinarilor. După ce am încărcat orzul, am așteptat fluxul. Am părăsit Franța și, după treisprezece zile, am ajuns în sudul Italiei.
Pe data de 29 noiembrie, erau programate două ședințe de sindicat: una cu marinarii de la punte și alta cu cei de la mașini. Urma să merg în careul marinarilor, la ședința mecanicilor. Tocmai jucam table cu sanitarul navei, Constantin Țarălungă, când a venit șeful grupei sindicale să mă invite la ședință. I-am spus să înceapă fără mine, că vin imediat. În urma lui, a venit de la grupa sindicală a celor de la punte să mă invite la ședință. Pentru că trebuia să i se dea recomandare marinarului Strat Nicolae, să participe la examenul de șef de echipaj, am decis să merg mai întâi la cei de la punte. Era nevoie și de semnătura mea pe procesul verbal. Chiar atunci a venit foarte agitat bucătarul Ion Stanciu, care ne-a anunțat că s-a produs un incendiu. Focul izbucnise chiar în careul marinarilor, unde avea loc ședința mecanicilor. În interior erau 12 oameni, alți trei mecanici rămăseseră la post, în sala mașinilor."
(Va urma)