Importurile de gaze, de peste trei ori mai mari decât în 2016

105
Importurile de gaze, de peste trei ori mai mari decât în 2016 - gaz-1499266959.jpg

Articole recomandate

Acestea au crescut cu 251,1% în primele patru luni ale anului în timp ce producția s-a majorat cu 2,3%.


România a importat, în perioada ianuarie - aprilie 2017, o cantitate de gaze naturale utilizabile de 542.100 tone echivalent petrol (tep), cu 251,1% (387.700 tep) mai mult față de perioada similară din 2016, conform datelor centralizate de Institutul Național de Statistică /INS/, informează Agerpres.

Producția internă de gaze naturale a totalizat, în primele patru luni ale acestui an, 2,78 milioane tep, fiind cu 2,3% (63.500 tep) peste cea din aceeași perioadă din 2016.

Conform proiectului Strategiei Energetice a României, publicat pe site-ul ministerului de resort, producția anuală de gaze naturale este de așteptat să scadă ușor, până la o medie de 9-10 miliarde metri cubi pentru perioada 2016 — 2030.

Documentul menționează că producția de gaze naturale va scădea, după ce atinge un nou vârf de 132 TWh în 2025, ca urmare a producției din Marea Neagră, la 96 TWh în 2030 și la 65 TWh în 2050.

Scenariile de preț mic prevăd o scădere către zero a producției de gaze începând cu 2045.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Miercuri, 05 Iulie 2017
Stire din Economie : Dolarul a înghițit 1,51 bani
Pagina a fost generata in 1.5367 secunde