Idei noi pentru promovarea stațiunii Mamaia

241
Idei noi pentru promovarea stațiunii Mamaia - promovare-1371439108.jpg

Articole de la același autor

La sfârșitul săptămânii trecute, Asociația Litoral - Delta Dunării a organizat o întâlnire de lucru la care au participat și reprezentanți ai cluburilor din stațiunea Mamaia, hotelieri membri ai Asociației Patronale Mamaia și reprezentanți ai administrației locale.

Scopul a fost identificarea de idei / propuneri pentru promovarea stațiunii Mamaia în sezonul estival 2013, inclusiv pentru capetele de sezon, dar și pentru promovarea pe termen lung și consolidarea brandului turistic al acesteia.

Iată ce se numără printre acțiunile / proiectele agreate: crearea unui website oficial al stațiunii Mamaia, realizat la parametri internaționali, prin care să fie promovat brandul stațiunii, evenimentele și agenții economici care operează în stațiune; crearea de pachete turistice integrate pentru stațiunea Mamaia (cazare, masa, acces în cluburi) care să atragă un segment suplimentar de turiști în timpul săptămânii, mai ales în lunile mai, iunie și septembrie (reprezentanții Asociației Litoral - Delta Dunării spun că un astfel de proiect își propune să extindă oferta de distracție în cluburi și în timpul săptămânii și urmează să fie consolidat de către un grup de lucru mixt, care va lucra la realizarea propunerii de proiect).

În plus, se va pune pe picioare și un proiect de promovare a stațiunii Mamaia pe piața Turciei. "Profitând de recenta lansare a curselor Istanbul - Constanța, operate de către compania Turkish Airlines, operatorii economici și Asociația Litoral - Delta Dunării vor organiza o vizită de informare a agențiilor de turism din Turcia, în vederea promovării ofertei integrate a stațiunii Mamaia", explică reprezentanții asociației.

De asemenea, vor avea loc și acțiuni de promovare comună (cluburi - Asociația Litoral - Delta Dunării - hoteluri - agenții de turism) a evenimentelor organizate în cluburi, cu un dublu scop: turiștii aflați deja în stațiune să aibă variante pentru agrement, iar cei de acasă să fie convinși să plece la drum.

"Reprezentanții cluburilor urmează să transmită, regulat, către Asociația Litoral - Delta Dunării detalii privind evenimentele organi-zate care vor fi anunțate turiștilor prin intermediul hotelierilor, agen-țiilor de turism și promovate în mediul online, pe parcursul între-gului sezon estival", au explicat reprezentanții asociației. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.7434 secunde