"Hidroelectrica" cere insolvența

271
Producătorul de energie elec-trică "Hidroelectrica" SA, în calitate de debitor, a cerut, pe data de 15 iunie 2012, intrarea în insolvență, potrivit unui anunț postat pe site-ul Ministerului Justiției. Dosarul este înregistrat pe rolul Tribunalului București cu numărul 22456/3/2012. Motivele reale nu sunt necunoscute, iar oficialii companiei nu dau explicații.

Măsura va avea câteva efecte imediate: compania va scăpa pentru o perioadă de plata dato-riilor, va scăpa și de contractele cu "băieții deștepți", dar și de listarea la bursă a pachetului de 10%, operațiune asumată de România în acordul cu Fondul Monetar Internațional, Banca Mondială și Comisia Europeană.

Este însă de neconceput că statul ar putea provoca falimentul companiei. Se va juca de-a insolvența, cel mult de-a reorganizarea judiciară și, cu certitudine va folosi stratagema până când vor fi atinse scopurile urmărite.

În anii de criză 2009 - 2012, insolvența a fost folosită cu succes de numeroase firme private pentru a scăpa de insistența creditorilor. Statul a avut ce învăța de la ei și o aplică în cazul "Hidroelectrica".

Potrivit informațiilor din piața bancară, "Hidroelectrica" are mai multe împrumuturi variind între 32 milioane euro și 110 milioane euro, luate de la diferite bănci și o linie de credit în valoare de 120 milioane lei. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.1989 secunde