Guvernul mimează scutirea cercetătorilor de impozitul pe venit

246
Guvernul mimează scutirea cercetătorilor de impozitul pe venit - guvernulmimeaza-1474993078.jpg

Articole de la același autor

Ce categorii de cercetători beneficiază de scutirea de impozit pe venit? În ce condiții se obține această facilitate? Ce formalități trebuie întreprinse? 


Răspunsurile la aceste întrebări sunt date de OMFP nr. 2.018/2016, publicat În Monitorul Oficial al României nr. 718, din 16 septembrie 2016, care cuprinde procedura de acordare acestei scutiri, începând cu veniturile aferente lunii august 2016.


Condițiile sunt atât de restrictive, iar birocrația aferentă măsurii este atât de mare, încât e greu de crezut că vor exista cercetători care să beneficieze de această facilitate.


Iată, pentru a putea beneficia de scutire, o persoană fizică trebuie să desfășoare activități de cercetare-dezvoltare aplicativă și/sau de dezvoltare tehnologică în România. Activitățile desfășurate trebuie să se realizeze în baza: unui contract individual de muncă; unui raport de serviciu; unui statut special prevăzut de lege; unui act de detașare încheiat cu/la o unitate/instituție de drept public sau de drept privat, cuprinse în sistemul național de cercetare-dezvoltare, în conformitate cu prevederile OG nr.57/2002 privind cercetarea științifică și dezvoltarea tehnologică. 


Veniturile din salarii și cele asimilate salariilor, provenite din activitatea de cercetare-dezvoltare, sunt scutite la plata impozitului pe venit, în limita bugetului alocat pentru proiectul respectiv. Scutirea se acordă chiar și în situația în care obiectivele proiectului nu se realizează. De asemenea, dacă proiectul cuprinde și sume reprezentând indemnizații de concediu de odihnă, acestea sunt scutite, în egală măsură, de la plata impozituluipe venit.


Ce activități sunt incluse? În conformitate cu prevederile ordinului sus menționat, sunt considerate activități eligibile:
- activitățile de cercetare aplicativă/industrială, care cuprind crearea de părți componente pentru sistemele complexe sau de prototipuri;
- activitățile de dezvoltare experimentală, care pot include crearea de prototipuri, demonstrarea, crearea de proiecte-pilot, testarea și validarea unor produse;
- activitățile de testare efectuate în vederea soluționării incertitudinilor științifice și tehnologice. 
Nu sunt eligibile pentru scutirea de impozit activități precum:
- cele incluse în programele curente de testare și analiză în scopul controlului cantității/calității;
- studiile de management sau de eficiență care sunt întreprinse înainte de începerea unei activități de cercetare sau de dezvoltare;
- studiile de cercetare, testare și de dezvoltare a pieței, de promovare a vânzărilor sau de consum; prospectarea, exploatarea, sondarea ori producerea de minereuri, țiței sau gaze naturale;
- activități de natură cromatică sau estetică, sau de corectare a deteriorărilor, aplicate asupra produselor;
- activități legate de logistica instalațiilor și echipamentelor, altele decât cele folosite integral și exclusiv în activitatea de cercetare-dezvoltare, 
Pentru a beneficia de scutirea de impozit, cercetătorii trebuie să îndeplinească, cumulativ, o serie de condiții:
- postul pe care îl ocupă să facă parte dintr-un compartiment de cercetare-dezvoltare, evidențiat în organigrama angajatorului;
- angajatul desfășoară activități de cercetare-dezvoltare aplicativă și/sau de dezvoltare tehnologică eligibile, cuprinse într-un proiect de cercetare-dezvoltare aplicativă și/sau de dezvoltare tehnologică;
- angajatul a absolvit cel puțin ciclul I de studii universitare sau o formă de învățământ superior de lungă durată și deține o diplomă de licență, sau echivalentă, conferită de o instituție acreditată de învățământ din România sau o diplomă obținută la absolvirea studiilor universitare de licență la instituții acreditate de învățământ superior din străinătate, recunoscută și echivalată de Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice;
- cheltuielile cu salariile și asimilate salariilor sunt prevăzute în bugetul proiectului de cercetare-dezvoltare aplicativă și/sau de dezvoltare tehnologică;
- angajatorul are în obiectul de activitate și activități de cercetare-dezvoltare aplicativă și/sau de dezvoltare tehnologică.
Documentele necesare pentru obținerea scutirii
Pentru a obține scutirea, sunt necesare următoarele documente justificative: 
- actul constitutiv sau, după caz, documentele de înființare aleangajatorului;
- organigrama angajatorului, cu evidențierea structurii de cercetare-dezvoltare din compartimentul din care face parte postul său;
- copia diplomei de licență sau a actului echivalent, certificată pentruconformitate cu originalul;
- documentul care conține datele de identificare ale proiectului decercetare-dezvoltare aplicativă și/sau de dezvoltare tehnologică;
- copia contractului individual de muncă, certificată pentru conformitate cu originalul, sau a oricărui alt document din care rezultă raportul juridic, sau a actului de detașare;
- fișa postului;
- fișa de pontaj asociată proiectului;
- documentul în care se evidențiază componentele aferente veniturilor din salarii și asimilate salariilor, obținute de fiecare angajat din activitățile desfășurate în proiectul respectiv.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2672 secunde