Guvernanți, treziți-vă! Deficitul balanței comerciale a României a crescut cu aproape 150% în ultimii cinci ani

209
Guvernanți, treziți-vă! Deficitul balanței comerciale a României a crescut  cu aproape 150% în ultimii cinci ani - guvernantitrezitivadeficitulbala-1562763941.jpg

Articole de la același autor

În "epoca de aur" (anii ’80 ai secolului trecut) România redusese dramatic importurile și producea mai mult pentru export. Economia era centralizată, planificată și dirijată de Partid. Pentru a face rost de cât mai multă valută, în vederea achitării înainte de termen a împrumutului luat de la Fondul Monetar Internațional, conducerea de stat și de partid comunistă luase decizia de a sacrifica piața internă și populația pe altarul exportului. Drept urmare, românii au fost înfometați cu bună știință de regimul comunist.

Pe tobogan

Astăzi, la trei decenii de la acele timpuri, România importă mai mult decât exportă, iar deficitul balanței comerciale se adâncește cu fiecare an. Iată, în primele cinci luni din 2019, economia națională a exportat bunuri în valoare de 29,339 miliarde de euro, în timp ce importurile au fost de 35,862 miliarde de euro, înregistrându-se un deficit al balanței comerciale de 6,523 miliarde de euro. Comparativ cu aceeași perioadă din anul 2018, exporturile au crescut 4,4%, iar importurile cu 8,3%. Ca urmare și deficitul balanței comerciale s-a majorat cu 1,511 miliarde de euro.

Dezechilibrul comerțului extern al României nu este de ieri de azi. Iată, în 2014 a fost de 6,062 miliarde de lei. A urcat la 8,368,4 miliarde de lei, în 2015, la 9,956 miliarde de lei, în 2016, la 12,955 miliarde de lei, în 2017 și la 15,132 miliarde de lei, în 2018. Din 2014 și până în 2018, deficitul balanței comerciale a României a crescut cu aproape 150%.

Dacă tendințele din primele cinci luni ale anului se vor menține la același nivel, România va încheia anul 2019, cu un deficit de 15,656 de miliarde de lei.

Grânarul Europei mănâncă din import

Această involuție este consecința dezechilibrelor structurale din economie, a volumului redus de investiții în sectoarele de producție și a stării dezastruoase a infrastructurii.

În perioada 2017 – 2019, coaliția PSD – ALDE a dus o politică deliberată de creștere a consumului, în dauna investițiilor, și a încurajat creșterea economică pe baza importurilor.

Iată, în ciuda faptului că ocupă poziții înalte în topurile Uniunii Europene privind producția de cereale, România importă mai multe alimente și animale vii decât exportă. În primele cinci luni ale acestui an, importurile din această grupă de mărfuri au fost de 2,836 miliarde de lei, mai mari cu 64,25% decât exporturile. În cazul produselor chimice, situația e mult mai gravă. Importurile au urcat la 4,769 miliarde de lei, fiind cu 248,14% mai mari decât exporturile.

Un morman de fier vechi

De ce s-a ajuns aici? Pentru că, după 1990, cei ce au venit la putere au dus o politică deliberată de distrugere a industriei naționale. Petre Roman, primul premier post-decembrist, a lansat o expresie care a prins rădăcini: "Industria românească e un morman de fier vechi." Viziunea sa disprețuitoare față de industria națională avea să fie împărtășită de guvernele ce s-au perindat la cârma țării, de Fondul Proprietății de Stat, de clasa politică înălțată pe ruinele comunismului și de clientela ei - milionarii și miliardarii de carton, abonați la privatizările frauduloase.

De atunci și până astăzi, "greaua moștenire" industrială a comunismului a fost tocată sistematic și vândută la fier vechi, parcă pentru a demonstra că Petre Roman a avut dreptate. În numai 25 de ani, industrii întregi au fost rase de pe fața pământului și transportate cu navele la topitoriile din Turcia.

Reindustrializarea - la coșul de gunoi

Acum, refacerea acestor ramuri de producție se dovedește o misiune extrem de dificilă, în condițiile în care capitalul privat autohton este firav, accesul la fondurile europene este dificil din cauza birocrației excesive, iar investitorii străini nu sunt încurajați să vină în România.

La începutul anului 2013, aflându-se la conducerea Ministerului Economiei, liberalul Varujan Vosganian a lansat proiectul reindustrializării României.

Chiar începuse discuțiile cu reprezentanții mai multor industrii și intenționa să elaboreze "strategia de reindustrializare". În octombrie același an, Vosganian a fost debarcat din funcție. Odată cu plecarea lui din guvern, proiectul reindustrializării țării a fost aruncat la coșul de gunoi de către Cabinetul Ponta.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.2977 secunde