€ 4.7205
£ 5.2885
$ 4.1484

Mai multe ştiri online:

Gradul maxim de îndatorare admis la creditele acordate populației scade la 40%

Ştire online publicată Vineri, 19 Octombrie 2018. Autor: Ion TIȚA-CĂLIN
Consiliul de administrație al Băncii Naționale a României a adoptat modificările și completările la Regulamentul nr. 17/2012 privind condițiile de creditare. Conform noilor prevederi, nivelul maxim al gradului de îndatorare va fi de 40% din venitul net la creditele în lei și 20% la cele în valută. Gradul total de îndatorare se determină ca pondere a obligațiilor totale lunare de plată raportate la venitul net lunar. Rata maximă de îndatorare este majorată cu 5% pentru creditele aferente achiziționării primei locuințe ce urmează a fi ocupată de debitor. Regulamentul se aplică atât instituțiilor bancare, cât și instituțiilor financiare nebancare.

Potrivit BNR, măsuri similare de ordin prudențial au fost adoptate deja în alte țări cum ar fi Ungaria, Polonia, Estonia, Lituania, Cehia.

Principalele obiectivele urmărite prin aceste modificări sunt:

- Simplificarea accesului la credite al persoanelor fizice și consolidarea creșterii sustenabile a activității de creditare. Conform noii metodologii de calcul, nivelul creditului și al ratelor aferente va putea fi stabilit ușor de orice solicitant;

- Protejarea populației cu venituri medii și cu venituri sub valorile medii în sensul îmbunătățirii capacității de plată, pentru o creditare sănătoasă.

Creditele acordate exclusiv în scopul rambursării datoriilor aferente creditelor contractate anterior intrării în vigoare a proiectului de regulament sunt exceptate de la noile cerințe privind gradul de îndatorare. Acest lucru nu este valabil, însă, pentru refinanțările ce presupun și acordarea unui credit suplimentar celui existent.

Modificările la regulament se publică în Monitorul Oficial al României și intră în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2019.

Iată un exemplu: O persoană cu un venit net de 3.000 de lei pe lună, poate contracta, până la 31 decembrie 2018, un credit cu o rată maximă lunară de plată de 1.413 lei. După data de 1 ianuarie 2019, aceeași persoană va putea contracta un credit mai mic, cu o rată maximă de 1.200 de lei.

Dacă până la 31 decembrie 2018, gradul de îndatorare individual admis este în medie de 47%, la creditele ipotecare, și de 45%, la cele de consum, după data de 1 ianuarie 2019, gradul maxim de îndatorare este de 40% pentru creditul ipotecar și cel de consum, dar în cazul creditului pentru Prima Casă fiind de 45%. 

Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.7337 secunde