Ghiduri privind rezolvarea pe cale amiabilă a pretențiilor de despăgubire, promovate în rândul magistraților

153
Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) și Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) au semnat un protocol de colaborare care are drept scop creșterea încrederii publice în sistemul judiciar și în serviciile de asigurare oferite de asigurători, au anunțat reprezentanții CSA.

Protocolul, care este încheiat pe o durată de cinci ani, prevede, printre altele, schimbul reciproc de informații între cele două instituții semnatare privind conduita procesuală a societăților de asigurare și a magistraților în raporturile cu acestea, participarea la întâlniri și seminarii pe probleme de interes comun, precum și colaborarea pentru realizarea dezideratului comun de pregătire profesională continuă a persoanelor din domeniul asigurărilor și a magistraților.

"Unul dintre cele mai importante obiective ale protocolului îl reprezintă promovarea de către CSM, în limitele competențelor legale, a ghidurilor și studiilor elaborate de către asociațiile profesionale din domeniul asigurărilor, puse la dispoziție de către CSA, privind regularizarea pe cale amiabilă a pretențiilor de despăgubire formulate de persoanele care au suferit prejudicii morale ca urmare a vătămării corporale sau decesului rezultat în urma producerii accidentelor de circulație", au precizat reprezentanții CSA.

"Promovarea în rândul magistraților a unui asemenea ghid va contribui la crearea unei jurisprudențe unitare, așa cum se întâmplă și în alte state, cu beneficii pentru toate părțile implicate: păgubiți, asigurători, magistrați. Apreciez că, în acest fel, persoanele îndreptățite să primească despăgubiri pentru daunele morale suferite în urma unui accident de circulație vor beneficia de un tratament echitabil indiferent de locul unde s-a produs accidentul sau de instanța care va pronunța hotărârea judecătorească", a declarat președintele CSA, Daniel Tudor.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 07 Noiembrie 2012
Stire din Economie : Ghid privind TVA la încasare
Sâmbătă, 06 Octombrie 2012
Stire din Monden : Ghid de bună-purtare pentru iubite
Pagina a fost generata in 0.2706 secunde