Ghid pentru securitatea și sănătatea navigatorilor la bordul navelor

Luni, 08 Iulie 2019
199
Sindicatul Liber al Navigatorilor a editat Ghidul pentru securitatea și sănătatea navigatorilor la bordul navelor. "Documentul a fost întocmit pe baza prevederilor Convenției Internaționale privind munca și viața pe mare MLC – 2006 și a altor acte normative și convenții internaționale. El cuprinde o serie de reguli de comportament la bordul navelor, pentru a-i ajuta pe navigatori să își protejeze sănătatea și viața. Ghidul explică ce trebuie să facă navigatorii și armatorii astfel încât munca la bordul navei se desfășoare în siguranță și fără ca sănătatea oamenilor să fie afectată", a declarat, pentru cotidianul "Cuget liber", Adrian Mihălcioiu – președintele SLN și șef al Inspectoratului ITF România.


În luna decembrie, sindicatul va lansa o ediție în limba engleză a revistei "Cap Compas". "Publicația se adresează atât navigatorilor români, cât și celor străini din cadrul echipajelor în care sunt conaționalii noștri. Ea va cuprinde informații utile pentru toți navigatorii. Revista va avea 40 – 50 de pagini și un format de calitate. Numărul 10 al ediției în limba română se află sub tipar și va putea fi citit și în format online", a precizat liderul SLN.


Pagina a fost generata in 0.2001 secunde