De la începutul verii

Garda Financiară a dat amenzi de peste 900.000 lei, pe litoral

467
De la debutul operațiunii "Litoral 2007", Garda Financiară 2007 a controlat 679 de agenți economici, aplicând amenzi contravenționale în valoare totală de 902.340 lei.
De asemenea, au fost confiscată suma de 15.361 lei, iar pentru 17 agenți economici s-a dispus și suspendarea activității.
Spre exemplu, la punctul de lucru din Neptun al SC T&M Consulting SRL din Bucureștii, comisarii Gărzii Financiare au constatat că nu fuseseră înregistrate în casa de marcat toate câștigurile obținute din închirierea șezlongurilor. Drept urmare, s-a aplicat o amendă contravențională de 20.000 lei, s-a confiscat suma neînregistrată și s-a suspendat activitatea punctului de lucru pentru trei luni.
Neutilizarea casei de marcat electronice fiscale i-a costat și pe patronii barului SC Vicom Prest SRL din Mangalia, care trebuie să plătească acum o amendă contravențională de 8.000 lei. În plus, comisarii au confiscat toate sumele nejustificate și au suspendat activitatea barului pentru trei luni.
Cu amendă contravențională de 8.000 lei și suspendare a activității s-au ales și punctele de lucru din stațiunea Mamaia ale SC Vivienne&Alexandra Impex SRL din Cluj Napoca și SC San Răzvan SRL din Constanța, tot din cauza neutilizării casei de marcat.
"Turiștii și constănțenii care merg la restaurante, terase, fast-food-uri sau hoteluri ar trebui să solicite întotdeauna bonul fiscal și să fie atenți să nu li se înmâneze o notă de plată nefiscalizată", spune Cristian Radu, comisarul șef al Gărzii Financiare Constanța.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.2783 secunde