Fostul prefect Bogdan Huțucă, la cârma Administrației Regionale pentru Contribuabilii Mijlocii

695

Articole de la același autor

Pe strada Avram Iancu, în fostul sediu al Parchetului Constanța, și-a început existența tânăra Administrație Regională pentru Contribuabilii Mijlocii. Noua structură din cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Galați a văzut lumina zilei pe data de 1 februarie 2016 și, de atunci, a început să crească și să se întărească.

Își datorează existența procesului de reorganizare a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, început în 2013, care încă nu s-a încheiat. Faptul că ANAF a decis ca Administrația pentru Contribuabilii Mijlocii să fie amplasată la Constanța știrbește întrucâtva puterea Regionalei Galați, care pierde controlul direct asupra celui mai important segment al contribuabililor administrați de ea.

Noua structură are alocat un număr de 105 posturi și administrează 1.505 contribuabili, din care: în județul Constanța - 579 unități; în județul Galați - 272 unități; în județul Buzău - 213 unități; în județul Brăila - 182 unități; în județul Vrancea - 136 unități; în județul Tulcea - 123 unități.

La conducerea ei a fost desemnat Bogdan Huțucă, un specialist cu ștate vechi în structurile Ministerului Finanțelor Publice și în funcții de conducere. A fost subsecretar de stat - vicepreședinte al ANAF, în perioada 2005 - 2007, director executiv al Direcției Generale a Finanțelor Publice Constanța, în intervalul 2011 - 2013, prefect interimar al județului Constanța timp de două luni, în 2012. Din 2013, când a început reorganizarea ANAF, și până de curând, a fost director în cadrul departamentului legislativ al Ministerului Finanțelor Publice.

Referindu-se la această ultimă experiență, Huțucă ne-a declarat: "A fost una dintre experiențele cele mai interesante din punct de vedere profesional. Am lucrat la proiectul de rescriere a Codului Fiscal. Activitatea de reglementare fiind nouă pentru mine, mi s-a părut interesantă. Am avut foarte mult de învățat. Am cunoscut mulți oameni, specialiști pe domeniul lor."

Acum, Bogdan Huțucă trebuie să facă față unei noi provocări, să înființeze o structură a ANAF de la zero, să rezolve problemele administrative, de personal, de organizare și coordonare. "Mai putem discuta despre acest subiect peste vreo trei săptămâni", promite el.

De ce a fost necesară înființarea ad-ministrațiilor regionale pentru contribuabilii mijlocii? "Este un nou pas în procesul de regionalizare început în anul 2013. Ține de reformă și de eficientizarea activității administrațiilor fiscale din România", a explicat șeful noii regionale din Constanța.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 2.2981 secunde