Fosta conducere a "Argus" Constanța va fi dată pe mâna justiției

1181
Fosta conducere a
Potrivit convocatorului dat publicității, acționariatul cunoscutei fabrici de ulei "Argus" Constanța va lua în discu-ție, la următoarea adunare gene-rală, propunerea de "Declanșare a acțiunii în răspundere împotriva persoanelor care au exercitat con-ducerea în fapt a societății, res-pectiv: Bunu Antonel Cristi, Con-stantinescu Gabriel, Minjineanu Edy Gabriel, Gheorghe Chirilă, Onea Marian Dorel, Brânză Mihai, Bădoiu Mihaela Mirela, Gheorghe Cătălin, Panaite Sorin, Catana Alin Cornel, Mitu Ionel, Zaharia Puiu Robert și Patrichie Giulio Nelu, pentru prejudiciile produse socie-tății în perioada 16 septembrie 2011 - 24 iulie 2012, prin încasarea unor sume necuvenite, angajarea societății în operațiuni comerciale cu încălcarea interesului societății în scopul favorizării unor entități în care au avut interes direct sau indirect."


În anul 2011, un grup de 18 firme, care acționaseră concertat pe piața de capital, în frunte cu "Altur" SA, Slatina, ajunseseră să dețină 40,74% din acțiuni. Recurgând la mijloace, pe care justiția le-a declarat a fi ilegale, acesta a reușit să-și impună oamenii în funcțiile de conducere și a ocupat efectiv compania.

De cealaltă parte a baricadei, acționarii grupați în jurul SIF Ol-tenia (care singură deținea 31,939% din acțiuni) au dus un adevărat război în justiție împotriva uzurpatorilor. Timp de 10 luni s-au dat lupte grele în instanțe, numărul dosarelor de pe rolul acestora trecând de 40. Judecătorii au decis, în final, că dreptatea este de partea acționarilor reprezentați de SIF Oltenia. Începând din data de 24 iulie 2012, aceștia au preluat administrarea de fapt a societății.

Noua conducere a companiei a descoperit că cei ce puseseră mâna, în mod fraudulos, pe frâiele executive au făcut achiziții de mărfuri și servicii în cantități impresionante sau fără nicio legătură cu obiectul de activitate (producția de ulei rafinat) al SC "Argus" SA. Spre exemplu, au fost cumpărate 20.320 metri pătrați de panouri de protecție, din plasă (în valoare de 101.000 lei), farfurii și articole din porțelan (117.270 lei), băuturi alcoolice (114.245 lei), 16.440 litri de apă carbogazoasă (15.595 lei) și multe altele. Persoanele care au deținut ilegal funcții de conducere și-au acordat avansuri bănești de 303.000 lei.

Directorul general Ioan Păuna a declarat, ieri, pentru cotidianul "Cuget Liber" că: "Societatea a fost decapitalizată cu suma de 3 milioane de euro, prin diferite manopere. Din această cauză, bilanțul anului 2012 va fi negativ."

În ianuarie și februarie 2013, producția de ulei a "Argus" Constanța se bazează pe stocurile proprii de floarea soarelui. Pentru producția lunilor următoare va fi achiziționat ulei brut. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.7692 secunde