Mai multe ştiri online:

Flota comercială a României, acum 20 de ani. Marinari neplătiți, marinari abandonați…

Ştire online publicată Miercuri, 19 Septembrie 2018. Autor: Cuget Liber Online.
În urmă cu mai bine de 20 de ani, viața pe multe din navele românești era un coșmar pentru echipaje. În cele ce urmează, vă prezentăm câteva din articolele publicate în ziarul nostru, la acea vreme.

Cei 11 navigatori de pe nava „Bihor”, care protestează la poarta patronului Daniel Drăgan și a companiei Euromar, au intrat în cea de-a treia zi de grevă a foamei. Protestatarii cer anularea imputației abuzive, de 1.800 de dolari, pe care a primit-o fiecare dintre ei, și plata diurnei de străinătate restante.

În cursul zilei de ieri, ei au fost vizitați de medicul Ion Blonț, de la Policlinica Port, care le-a măsurat tensiunea. Bucătarul Vasile Fulger a fost găsit cu tensiunea ridicată. Greviștii au primit protecție din partea Poliției, la solicitarea Sindicatului Liber al Navigatorilor.

Deși în cursul zilei de ieri erau programate negocieri între conducerea companiei și sindicat, patronul Daniel Drăgan l-a anunțat pe Aurel Stoica, secretarul general al SLN, că s-a răzgândit și nu mai negociază.

Fiindcă s-a învățat cu greviștii la poartă, el este hotărât să meargă până la capăt, adică să se supună doar hotărârii instanței de judecată (în cazul în care va fi acționat în Justiție). La rândul lor, navigatorii au hotărât să utilizeze toate mijloacele legale pentru a-și obține banii reținuți de patronul Drăgan. (8 august 1997)

Patronului companiei Euromar i-a venit mintea la cap

Ieri, 9 august 1997, cei 11 navigatori aflați în greva foamei la poarta patronului Daniel Drăgan și a companiei Euromar au decis să înceteze acțiunea de protest. Hotărârea a fost luată în urma încheierii protocolului dintre companie și Sindicatul Liber al Navigatorilor, prin care Daniel Drăgan anulează deciziile de imputare date în mod nedrept marinarilor și se angajează să le plătească restanțele.

Patronul Drăgan a fost nevoit să adopte această hotărâre înțeleaptă în urma presiunilor concertate ale greviștilor foamei, presei și sindicatului. Meritul cel mare îi revine, însă, lui Aurel Stoica, secretarul general al SLN, care a știut să conducă negocierile spre rezultatul dorit de navigatori. (9 august 1997)

A decis să plătească navigatorii

Sindicatul Liber al Navigatorilor a declanșat conflictul de muncă cu companiile de navigație Duplex Ship Management și Euromar Shipping. Motivele sunt: nerespectarea contractului colectiv de muncă de către patronat, neîncheierea contractelor individuale de îmbarcare conform contractului colectiv de muncă, neplata restanțelor la bordul navelor și către navigatorii debarcați, condițiile de viață și muncă necorespunzătoare de la bordul navelor.

În cursul zilei de 23 octombrie 1997, la Direcția de Muncă și Protecție Socială Constanța a avut loc ședința de conciliere a conflictului de muncă. În cadrul întâlnirii, Daniel Drăgan, directorul celor două SRL-uri, a recunoscut că, la firma Euromar, restanțele la plata diurnei de străinătate ating întârzieri de zece luni, iar cele privind salariile, trei luni. La Duplex Ship Management, întârzierile sunt mai rezonabile: doar o lună la salarii și o lună la diurnă.

Daniel Drăgan a recunoscut că există restanțe și față de navigatorii repatriați. El s-a angajat să plătească toate datoriile în lei și valută către echipajele aflate la bordul navelor și către cele repatriate, până la sfârșitul lunii noiembrie.

Până în ziua de 4 a lunii viitoare, el va prezenta SLN un contract individual de îmbarcare, întocmit în conformitate cu prevederile contractului colectiv de muncă. În plus, va pune la dispoziția sindicatului o situație privind mijloacele și echipamentele de protecție la bordul navelor.

În baza angajamentelor asumate de patronul Daniel Drăgan, SLN a decis să suspende conflictul colectiv de muncă până la data de 30 noiembrie 1997, dată la care se va analiza modul în care au fost rezolvate cele convenite la conciliere și se va decide reluarea sau încheierea conflictului de muncă. (25 octombrie 1997)

Echipajul navei „Seimeni“ cere repatrierea

Conform unui fax trimis de pe cargoul „Seimeni” și semnat de întregul echipaj, în frunte cu comandantul Nicolae Tudor, situația la bordul navei este critică.

„Seimeni” staționează, din data de 16 septembrie 1997, în portul Mombasa, din cauza unor deficiențe tehnice. Din ziua de 19 octombrie, nava a rămas în black-out.

Echipajului nu i s-au asigurat mijloacele de igienă și apa de băut. Hrana este cumpărată de marinari, din oraș și este pregătită la foc de lemne.

Pe navă au fost mai multe cazuri de îmbolnăvire și accidente, în care se impunea repatrierea. Cei mai grav bolnavi au reușit să ajungă acasă pe banii lor, dar pentru cei plecați nu s-au trimis înlocuitori. Astfel că echipajul este incomplet, lipsind șeful mecanic, nostromul și strungarul. Dintre motoriști, unul este grav bolnav, iar altul, accidentat, este în convalescență, după spitalizarea în Mombasa. Echipajul, se arată în mesaj, este epuizat fizic și psihic și reclamă simptome de boală.

Colac peste pupăză, diurna de străinătate nu a fost plătită de două luni de firma Euromar, operatorul navei, iar familiile nu au primit salariile în țară de la începutul voiajului.

„Cerem repatrierea tuturor membrilor de echipaj cu plata la zi și examene medicale în cont Euromar”, se arată în finalul mesajului trimis pe adresa Sindicatului Liber al Navigatorilor. (14 noiembrie 1997)

Drama navigatorilor de pe „Căciulata“

Nava „Căciulata” este arestată la Suez de patru luni. Cargoul a fost în exploatarea firmei Duplex Maritime, care l-a închiriat de la Navrom.

Echipajul și familiile navigatorilor se găsesc într-o situație financiară disperată.

„Soțul meu se află pe navă de 11 luni - afirmă Vasilica Alexe, soția timonierului Ion Alexe. În toată această perioadă, a primit diurna numai pe o singură lună. Salariile în țară sunt neplătite de patru luni. Noi, familiile, suntem într-o situație dramatică. Cred că și echipajele trăiesc aceleași sentimente. Am reușit să discut cu soțul la telefon, acum o lună și jumătate. Mi-a spus că nu își dorește altceva decât să fie plătit și repatriat. Am avut câteva momente în care mâncarea nu a fost suficientă. Veniturile familiei sunt foarte mici. Am fost nevoiți să facem datorii pentru a ne descurca”.

Nici foștii navigatori de pe „Căciulata” nu au motive de mulțumire. Mihai Ionescu a fost îmbarcat în funcția de șef de echipaj, în perioada 25 decembrie 1996 - 4 august 1997. „M-am îmbolnăvit de plămâni din cauza vieții de pe navă. Timp de 16 zile am stat cu apă pe pereții cabinei și cu caldarina sub mine, la temperaturi foarte mari. Toate hainele mi-au mucegăit în cabină”.

Timonierul Nicolae Pușcașu a avut un preinfarct în timpul voiajului. A fost luat de la navă cu un remorcher, spitalizat și repatriat prin intervenția companiei Navrom. Pe 21 august 1997 a ajuns acasă.

Cei doi navigatori ne-au declarat: „Am încheiat un contract de îmbarcare cu firma Duplex Maritime, prin care ne-am angajat să muncim în schimbul unui salariu și al diurnei cuvenite. Dintr-un voiaj de circa 170 zile, ni s-a plătit numai diurna pe 15 zile”.

La sediul firmei, celor doi navigatori li se răspunde invariabil: „Nu avem bani!”. (21 noiembrie 1997) 

Distribuie :

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.7361 secunde