Fiscul dă cu biciul doar în cei mici

· Contribuabilii mărunți sunt puși la plată și când n-au datorii către stat

Un cititor al ziarului "Cuget Liber", care dorește să rămână anonim, și-a exprimat revolta privind modul în care este tratat de Fisc. Înainte de Paști, a primit acasă o decizie a ANAF, din care rezultă că ar avea de plată suma de 40 de lei, reprezentând diferențe de impozit anual de regularizat, datând din… 2002.

"Este o datorie inventată - afirmă cititorul. Posed un certificat fiscal eliberat de ANAF după 2002, în care se specifică negru pe alb că nu am nicio obligație neachitată la Fisc. Când spune adevărul ANAF, când afirmă că nu mai am nimic de plată către stat sau când susține că am datorii istorice? Cum este posibil să mi se spună că aș avea de achitat accesorii vechi de 13 ani. Nu suma este importantă, ci procedura. Îmi dau seama că Fiscul poate inventa oricând că noi, contribuabilii corecți, mai avem câte ceva de plată din urmă, la care să adauge majorări, dobânzi, penalități. Am mai avut de a face cu Fiscul și mi-am dat seama că e mare harababură în evidențele sale."

Numărul celor nemulțumiți de modul în care sunt tratați de Fisc este mare. Urmărind îndeaproape relația dintre micii contribuabili și administrațiile fiscale, am constatat, în 2012 și 2013, că numeroase persoane s-au trezit cu decizii privind obligații de plată a unor accesorii (dobânzi și penalități), rezultate din diferențe de impozit anual de regularizat datând din… anii 2000, 2001 sau 2002, adică de pe timpul globalizării veniturilor.

Oamenii erau scandalizați. Funcționarii Fiscului nu reușeau să le răspundă la întrebarea: "De ce am fost anunțați abia după un deceniu de existența acestor obligații de plată?"

Au fost destule cazurile în care contribuabilii au demonstrat cu documente că sumele reclamate de ANAF au fost, de fapt, achitate. Dacă ei nu ar fi păstrat actele, ar fi fost buni de plată. Fiscul i-ar fi ras pentru a doua oară. I-ar fi obligat să achite nu doar suma de bază, ci și dobânzi și penalități.

Există o categorie largă de contribuabili care plătesc fără să mai verifice dacă Fiscul are dreptate sau nu (mulți dintre ei nu păstrează documentele care să ateste că și-au îndeplinit obligațiile de plată). Există și dintre cei ce contestă deciziile de impunere. În anul 2014, ANAF a făcut verificări în peste 7.800 de contestații (ale persoanelor fizice și juridice), referitoare la o sumă totală contestată de aproape 1,5 miliarde de lei. În mai mult de 12% dintre cazuri, soluția a fost în favoarea reclamantului, fapt ce indică o rată ridicată a erorii din partea ANAF.

Constatarea generală este că Fiscul are două măsuri diferite în relația cu contribuabilii. Cei mici, persoane fizice, sunt urmăriți până în pânzele albe, chiar și pentru sume ce nu depășesc costul scrisorii prin care sunt înștiințați că sunt datori. În multe cazuri, după cum o demonstrează chiar statisticile instituției, sunt hăituiți pentru datorii inventate de funcționarii ANAF.

Cu totul altfel sunt tratați marii corupți și marii evazioniști, care au sentințe penale definitive. De la ei, Fiscul recuperează doar 10% din valoarea prejudiciului total.

ANAF se disculpă, aruncând vina asupra altor instituții și găsind tot felul de explicații, precum:

- transmiterea cu întârziere a hotărârilor penale ramase definitive spre recuperare, de către organele fiscale;

- înstrăinarea bunurilor de către inculpați în intervalul dintre diferitele momente ale procesului penal;

- imposibilitatea înscrierii măsurilor asiguratorii la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară, în cazul bunurilor pentru care nu este deschisă carte funciară de către debitori;

- neinstituirea măsurilor asiguratorii de către organele de cercetare penală;

- bunurile supuse executării silite nu prezintă interes pentru piață și au un grad avansat de uzură fizică și morală;

- evaluarea bunurilor sechestrate de natura imobilelor nu poate fi realizată în absența proprietarului (aflat după gratii) sau împuternicitului acestuia;

- persoanele cu debite de valori foarte mari, private de libertate, nu mai au bunuri și valori care să fie urmărite.

Explicațiile nu țin. ANAF, Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Justiției, Guvernul și Parlamentul României au la dispoziție toate pârghiile legislative și executive să ia urma banilor furați și să elimine toate piedicile din calea recuperării lor. Este clar că nu se dorește acest lucru. De ce? Pentru că marii corupți și evazioniști aparțin elitei politice și clientelei lor, care controlează structurile statului. În fața Fiscului, nu pot fi puși pe picior de egalitate cu micii contribuabili.