Fiscul constănțean vinde terenuri, apartamente și o flotilă de autoturisme

Marţi, 02 Octombrie 2018
2246
Fiscul face concurență agențiilor imobiliare, târgurilor auto și furnizorilor de utilaje grele. În galantarele lui găsești ce vrei și ce nu vrei, la preț de chilipir. Important este să urmărești anunțurile de vânzare și licitațiile, să ai puțintică răbdare și să aștepți reducerile de prețuri. La a doua licitație, prețul de pornire scade cu 25%, iar la a treia, cu 50%.

★ ★ ★

Pe 9 octombrie 2018, Serviciul colectare-executare silită, din cadrul Administrației pentru Contribuabili Mijlocii Constanța, a programat prima licitație pentru vânzarea unui teren intravilan cu suprafața de 16.961 mp, cu construcțiile aferente, la prețul de 532.072 lei (fără TVA);

La rândul său, Serviciul Fiscal Medgidia a programat, pentru data de 9 octombrie 2018, licitația a doua pentru vânzarea următoarelor bunuri:

- un teren extravilan cu suprafața de 1.000 mp, situat în localitatea Satu Nou, comuna Mircea Vodă, la prețul de 7.875 lei (fără TVA);

- o clădire (magazie) cu suprafața de 113 mp și teren intravilan de 149 mp, situate în localitatea Medgidia, la prețul de 35.590 lei (fără TVA);

În perioada următoare, Serviciul colectare-executare silită persoane juridice, din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Constanța, are la vânzare o gamă largă de utilaje, vehicule și imobile.

Pe data de 10 octombrie 2018 este programată prima licitație pentru vânzarea unei remorci "Industry Repo", la prețul de 2.004 lei (fără TVA).

Pe data de 11 octombrie 2018 este programată prima licitație pentru vânzarea următoarelor bunuri:

- un autoturism "Dacia Sandero" berlină, fabricat în 2008, în stare tehnică satisfăcătoare, la prețul de 6.654 lei (fără TVA);

- un autoturism "Citroen Jumper" fabricat în 2003, în stare tehnică satisfăcătoare, la prețul de 10.816 lei (fără TVA);

- două cuptoare pentru patiserie, la prețul de 10.605 lei pe bucată (scutite de TVA);

- un suport pentru cuptor, la prețul de 2.372 lei (scutit de TVA);

- o vitrină refrigerare, de banc, la prețul de 1.797 lei (scutită de TVA);

- o vitrină caldă, de banc, la prețul de 698 lei (scutită de TVA);

- un malaxor spirală, la prețul de 1.070 lei (scutit de TVA);

- o masă de lucru pentru patiserie, la prețul de 1.871 lei (scutită de TVA);

- o masă frigorifică refrigerare, la prețul de 7.023 lei (scutită de TVA);

Serviciul Fiscal Mangalia a programat, pentru data de 15 octombrie 2018, licitația pentru vânzarea următoarelor bunuri:

- un autoturism "BMW", fabricat în 2005, în stare tehnică nesatisfăcătoare, la prețul de 7.227 lei (fără TVA, licitația a patra);

- un autoturism "Ford Mondeo", fabricat în 2001, în stare tehnică satisfăcătoare, la prețul de 3.422 lei (fără TVA, licitația a doua);

- un autoturism "Volkswagen Golf", fabricat în 2003, la prețul de 8.205 lei (fără TVA, licitația a doua);

- un autoturism "Daewoo Nubira", fabricat în 2005, în stare tehnică bună, la prețul de 5.028 lei (fără TVA, licitația a doua);

- un autoturism "Mercedes Benz", fabricat în 2000, la prețul de 3.572 lei (fără TVA, licitația a doua);

- un apartament compus din patru camere, cu suprafața construită de 81,39 mp, situat în Mangalia, strada Ștefan cel Mare, nr. 15, bloc M8, sc. B, ap. 23, la prețul de 223.506 lei (fără TVA, licitația a doua);

- un apartament compus din două camere, cu suprafața utilă de 50 mp, situat în Mangalia, strada Rozelor, nr. 13B, bloc E, sc. C, et. 4, ap. 47, la prețul de 121.606 lei (fără TVA, licitația a doua);

- un teren cu suprafața de 479 mp plus o cotă parte indiviză de 1/4 dintr-un teren de 480 mp, cu destinația de drum de acces, situate în Mangalia, str. Munteniei, nr. 29, la prețul de 46.887 lei (fără TVA, licitația a doua).


Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.2928 secunde