Fiscul constănțean vinde case, apartamente, terenuri și autoturisme la prețuri de chilipir

Vineri, 09 Aprilie 2021
2187
Fiscul face concurență hipermarket-urilor, agențiilor imobiliare și târgurilor auto. În galantarele lui găsești ce vrei și ce nu vrei, la preț de chilipir. Important este să urmărești anunțurile de vânzare și licitațiile, să ai puțintică răbdare și să aștepți reducerile de prețuri. La a doua licitație, prețul de pornire scade cu 25%, iar la a treia, cu 50%. La prețul de adjudecare a bunurilor licitate se adaugă TVA.

Pe data de 19 aprilie 2021, Serviciul colectare-executare silită persoane fizice, din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Constanța a programat licitația pentru vânzarea următoarelor bunuri:

- cota de ½ dintr-o proprietate imobiliară, compusă din: teren intravilan în suprafață de 8.132 metri pătrați; magazii și ateliere (P+E), construcții anexe. Imobilele sunt amplasate în municipiul Constanța, pe strada Vârful cu Dor, nr. 6, poligonul 1. Prețul de pornire al licitației este de 3.859.940 lei (prima licitație);

- un teren extravilan arabil, cu suprafața de 1.200 metri pătrați, situat în localitatea Săcele, județul Constanța. Prețul de pornire al licitației este de 2.813 lei (licitația a doua);

- un teren extravilan arabil, cu suprafața de 1.700 metri pătrați, situat în localitatea Săcele, județul Constanța. Prețul de pornire al licitației este de 3.983 lei (licitația a doua);

- un autoturism „Opel Astra” fabricat în 2000, în stare tehnică satisfăcătoare, la prețul de 4.874 lei (prima licitație).

Pe data de 20 aprilie 2021, același serviciu din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Constanța a programat licitația pentru vânzarea următoarelor bunuri:

- un autoturism „Volkswagen Golf” fabricat în 1994, în stare tehnică necunoscută, indisponibilizat de 11 ani, la prețul de 1.121 lei (prima licitație);

- un teren extravilan arabil, cu suprafața de 1.500 metri pătrați, situat în localitatea Ovidiu, județul Constanța. Prețul de pornire al licitației este de 21.924 lei (prima licitație);

- dreptul de uzufruct (de folosință) deținut asupra unui teren extravilan arabil, cu suprafața de 907 metri pătrați, situat în municipiul Constanța, între zona industrială și autostrada A2, lângă schitul „Sfânta Treime”. Prețul de pornire al licitației este de 1,976 lei (licitația a doua).

Pe data de 21 aprilie 2021, același serviciu din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Constanța a programat licitația pentru vânzarea următoarelor bunuri:

- un autoturism „Volkswagen Golf” fabricat în 1995, nefuncțional, la prețul de 1.365 lei (prima licitație);

- un apartament compus din două camere, două holuri, baie și bucătărie, cu suprafața utilă totală de 47 metri pătrați, situat în municipiul Constanța, bulevardul I.C. Brătianu, nr. 62, bloc A2, scara A, apartament 33, etajul 8. Prețul de pornire al licitației este de 260.978 lei (prima licitație).

- o proprietate imobiliară, compusă din: locuință parter și garaj, plus un teren intravilan în suprafață de 1.654 metri pătrați (466 metri pătrați cu destinație curți construcții și 1.188 metri pătrați cu destinație arabil). Imobilele sunt situate în localitatea Dorobanțu, comuna Nicolae Bălcescu, județul Constanța. Prețul de pornire a licitației este de 306.747 lei (licitația a doua);

Pe data de 22 aprilie 2021, același serviciu din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Constanța a programat licitația pentru vânzarea următoarelor bunuri:

- o proprietate imobiliară, compusă din: teren intravilan cu destinație curți construcții, în suprafață de 502,53 metri pătrați; locuință (parter) cu suprafața de 71.90 metri pătrați; bucătărie de vară cu suprafața de 14,92 metri pătrați, municipiul Constanța, strada Făgetului, nr. 85. Prețul de pornire al licitației este de 813.123 lei (prima licitație);

- un autoturism „Opel Astra” fabricat în 1999, în stare tehnică satisfăcătoare, la prețul de 4.874 lei (prima licitație).



Pagina a fost generata in 0.2062 secunde