Fiscul a vândut 13 apartamente ale lui Robert Sorin Negoiță

475
Fiscul a vândut 13 apartamente ale lui Robert Sorin Negoiță - robertnegoitaarad13777500-1320137852.jpg

Agenția Națională de Administrare Fiscală a anunțat că la licitația publică organizată pe 31 octombrie 2011 a obținut suma de 366.792 euro plus TVA, respectiv 1.588.000 lei, din vânzarea unor bunuri ale debitorului Robert Sorin Negoiță. Au fost valorificate 13 apartamente (la o valoare ce însumează 358.236 euro plus TVA, respectiv 1.551.160 lei) și 6 locuri de parcare (cu 8.556 euro plus TVA, respectiv 37.047 lei).
Oferta a fost, însă mult mai bogată. Bunurile imobile scoase la licitație au fost următoarele:
- 49 apartamente;
- 216 parcări supraterane localizate în Popești Leordeni, Splaiul Unirii nr. 9;
- 304 parcări subterane localizate în Popești Leordeni, Splaiul Unirii nr. 9;
- 46 parcări supraterane localizate în Voluntari;
- teren intravilan în suprafață de 812,7 mp situat în localitatea Voluntari;
La licitație au participat 21 de ofertanți.
În octombrie 2009, Fiscul a pus sechestru pe bunurile lui Sorin Robert Negoiță, pentru datorii către stat de 27-28 milioane euro, inclusiv penalitățile de întârziere. Sechestrul a fost pus pentru neplata taxei pe valoarea adăugată la tranzacțiile imobiliare realizate ca persoană fizică. Suma inițială datorată Fiscului de era de 9,5 milioane de euro, la care s-au adăugat accesorii și penalități. Negoiță susține că se află într-o "luptă" cu autoritatea fiscală și că nu a încasat TVA de la clienți în perioada 2005–2008 deoarece legea nu prevedea acest lucru. La data de 28 iulie 2011, ANAF a scos la vânzare 58 dintre cele 60 de apartamente ale lui Robert Negoiță, la prețuri cu 25% sub media pieței.


 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Marţi, 01 Noiembrie 2011
Stire din Economie : Curs BNR: 3,1712 lei/dolar
Marţi, 01 Noiembrie 2011
Stire din Economie : Curs BNR: 4,3435 lei/euro
Pagina a fost generata in 1.4786 secunde