Firme de IT&C românești vor crea peste 1.000 de locuri de muncă în SUA

238

Articole de la același autor

Companiile românești aflate în misiune economică de promovare a domeniului IT&C la Summit-ul pentru investiții SelectUSA din Washington au înregistrat cea mai importantă prezență europeană și a șasea din lume, ca dimensiune. Evenimentul este important pentru România în derularea parteneriatului strategic cu SUA. 


Companiile românești au semnat, la Washington, împreună cu alte 66 de companii din 12 țări, angajamentul "Pledge to America’s Workers", prin care își anunță planurile privind crearea unui număr de aproape un milion de oportunități pe piață pentru muncitorii americani. Printre acestea, s-a aflat și unicornul românesc UiPath, care s-a angajat să includă în programul său de pregătire și formare privind  RPA (Robotizarea automatizării proceselor) un număr de 750.000 de americani, în următorii cinci ani. De asemenea, reprezentanții UiPath au vorbit despre povestea de succes a companiei și elementele importante ale dezvoltării unui start-up. 


Opt companii cu capital românesc vor crea peste 1.000 locuri de muncă în Statele Unite ale Americii. Aceste companii sunt: Kineto Tech Rehab, NextGen Software, Oveit, Soft Galaxy, Tremend, UiPath, Zitec. 


Turneul companiilor românești în Statele Unite a continuat la San Francisco, unde au fost identificate noi oportunități de afaceri în cadrul întâlnirilor pe care le-au avut pentru promovarea produselor românești pe piața americană. 
SelectUSA este evenimentul de cel mai înalt nivel dedicat promovării investițiilor străine directe în Statele Unite ale Americii și oferă oportunități de networking pentru companiile din România, care pot găsi aici finanțarea necesară pentru a-și dezvolta proiectele și a se extinde pe o piață atractivă și dinamică. 


Misiunea economică s-a desfășurat în perioada 8 - 16 iunie, în cadrul programului de susținere și promovare a exportului cu finanțare parțială de la bugetul de stat și a fost organizată de Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, în parteneriat cu Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii - ANIS. Misiunea economică a beneficiat de o finanțare de la bugetul de stat de 505.595 lei cu TVA. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.334 secunde