Fermierii constănțeni vor fi învățați cum să acceseze fonduri nerambursabile

331

Articole recomandate

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale împreună cu Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit va organiza în perioada 20 - 31 august 2007 o serie de opt conferințe de informare și prezentare a PNDR. La aceste conferințe vor participa Decebal Traian Remeș, ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Cornelia Harabagiu, secretar de stat în cadrul Ministerului  Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Laszlo Attila Klarik, directorul general al Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit
Potrivit reprezentanților din Ministerul Agriculturii, prin aceste conferințe se urmărește promovarea oportunităților de accesare a fondurilor neram-bursabile pentru dezvoltare rurală oferite prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2007-2013 și a etapelor ce trebuie parcurse în vederea obținerii acestora, precum și implicarea autorităților și a liderilor de opinie locali în eforturile de dezvoltare.
Pentru regiunea Sud-Est, cuprinzând județele Constanța, Tulcea, Brăila, Galați, Vrancea și Buzău, conferința va avea loc în data de 30 august 2007, la sediul Prefecturii Constanța. În cadrul conferinței, alături de funcționari ai administrației publice centrale vor mai participa membri din partea comisiilor pentru Agricultură din cadrul Senatului României și Camerei Deputaților, reprezentanți ai Direcției Sanitare Veterinare Constanța și ai Agenției pentru Protecția Mediului Constanța, precum și experți din cadrul Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Constanța și ai Centrelor Regionale de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 3.3761 secunde