Fermierii constănțeni speră să obțină un preț mai mare la cereale, în 2010

3923
Fermierii constănțeni speră să obțină un preț mai mare la cereale, în 2010 - 6b10bde7e3113dbf417c0696008ae9d9.jpg
Anul agricol 2009 a fost dezamăgitor, din punct de vedere al producției și veniturilor, spun fermierii constănțeni. Pentru ca situația să nu se mai repete și anul viitor, statul trebuie să intervină pe piață, să ajute agricultorii să obțină o mai bună valorificare a producției și să acorde la timp subvențiile din sector.

Ministerul Agriculturii a promis că va găsi alternative la ajutoarele de stat respinse de Comisia Europeană în toamnă (inclusiv subvențiile pentru irigații) și care nu vor mai fi acordate din 2010. Însă, până în prezent, din cauza conjuncturii politice, nu a fost făcut niciun proiect prin care ajutoarele să fie reconsiderate și să fie date și anul viitor.
În acest context, fermierii constănțeni rămân cu speranța că, până la urmă, se va forma un guvern, iar subvențiile care mai rămân vor fi date la timp, pentru a suporta continua creștere a cheltuielilor pentru înființarea culturilor agricole. "Eu încă mai aștept plățile pentru calamități. Sper că vor fi acordate ajutoarele în 2010. De asemenea, statul ar trebui să acorde cu o mai mare promptitudine subvențiile. Costurile în agricultură cresc de la an la an, însă nu aceleași lucru putem spune despre preț", a declarat, pentru ziarul "Cuget Liber", Ștefania Cealera, fermier din Oltina.
"Din punctul meu de vedere, statul ar trebuie să subvenționeze ecologia, mai ales că produsele agricole ecologice au o mare căutare, pe piața externă. Dacă în 2008 am primit ajutoare financiare, în acest an, în afară de subvenția pe suprafață și leul pe motorină, nu am mai obținut nimic. În plus, statul ar trebui să scoată acciza pe motorina folosită la producția agricolă, pentru a mai reduce din cheltuielile pe care le suportăm", a precizat Vasile Luganovici, agricultor ecologic din Constanța.
Prețul extrem de mic, de valorificare a cerealelor este o altă problemă pe care statul trebuie să o rezolve în noul an, pentru ca agricultura românească să nu dea faliment. "Ar trebui să fie stabilit un preț orientativ, care să mulțumească și producătorul și proce-satorul. În acest moment, procesatorul stabilește prețul și astfel, suntem nevoiți să vindem kilogramul de grâu cu 35 - 40 bani, un preț extrem de mic, comparativ cu cheltuielile noastre. Pentru a mai economisi, am preferat să iau mai multă motorină acum, pentru primăvară, mai ales că e posibil ca de la 1 ianuarie, să se mărească acciza. Și îngrășămintele s-ar putea scumpi, în 2010", a explicat Marian Dragomir, fermier din Negru-Vodă.
"Prețul cerealelor ecologice a scăzut în 2009, comparativ cu 2008. Astfel, în acest an, am vândut grâul cu 80 bani kilogramul, față de 1,4 lei kilogramul, acum doi ani. În schimb, costurile au crescut. Transportul a fost mai scump, pentru că majoritatea producției se duce pe piața externă", a mai spus Vasile Luganovici.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3138 secunde