Mai multe ştiri online:

Fermierii constănțeni au primit despăgubiri de 6,2 milioane de lei

Ştire online publicată Marţi, 31 Iulie 2007. Autor: Redactor 22
Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Constanța a început, din această lună, să efectueze plățile fermierilor care au întocmit dosare pentru a putea beneficia de despăgubirile acordate de Ministerul Agriculturii aferente pagubelor produse de secetă la culturile de toamnă. Potrivit informațiilor oferite de către Iancu Șapera, directorul Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală, până la această dată, au fost plătite despăgubiri în valoare de 6,2 milioane de lei pentru 97 de fermieri constănțeni, suprafața totală acoperită fiind de 16.000 de hectare. „Am primit deja ordinele de plată, urmează acum ca fermierii să intre în posesia lor pentru a-și putea ridica banii. În perioada următoare, la toate acestea se vor mai adăuga încă 40 de dosare, care au fost trimise la minister pentru analiză și aprobare”, a declarat, pentru „Cuget Liber”, Iancu Șapera. Valoarea despăgubirilor solicitate în cele 40 de noi dosare se ridică la 3,1 milioane de lei și acoperă o suprafață de 9.000 de hectare. „Săptămânal trimitem dosare către minister pentru acordarea despăgubirilor. Din cele 86.000 de hectare afectate de secetă și care beneficiază de despăgubiri, până la această dată, am acoperit aproximativ 25.000 de hectare. Sperăm noi ca până la sfârșitul lunii august toate dosarele să fie trimise pentru aprobare, mai ales că în curând se va trece la despăgubirea culturilor de primăvară, pentru care vor fi depuse alte dosare”, a mai adăugat directorul.

Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Articole din aceeaşi secţiune

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.6558 secunde