Feriți-vă ORL-ul când intrați în terminalul "aurului negru"!

804

Articole de la același autor

Pe data de 24 ianuarie 2007, mă aflam în misiune de documentare, în dana nr. 56 a portului Constanța. Urma să scriu un articol despre condițiile crunte în care munceau marinarii de pe "Captain Rajab", un cargou de 2.800 tdw, sub pavilion Insulele Comore. Așteptam pe cheu, când, din senin, s-a stârnit vijelia. Deși era miezul zilei, iar cerul era limpede, atmosfera s-a întunecat.

Sub dușul negru
Un nor de praf de cărbune, venit dinspre terminalele de produse minerale, a traversat apele bazinului portuar nr. 9 și ne-a lovit pe cei aflați pe cheu. Am apucat să văd cum docherii care munceau pe platformă au dispărut în adăposturi. Noi, cei neinițiați, am rămas să facem pe eroii. Timp de 15 minute, am stat sub dușul particulelor de praf negru, încercând să ne ferim căile respiratorii cu batistele. Apoi, vântul s-a potolit tot atât de rapid cum se stârnise și aerul a început să se curețe, ca un șarpe de pielea veche.
Abia atunci mi-am observat mâinile. Erau negre, ca de fochist. Albul șervețelului de hârtie cu care mi-am șters fața concura cu pana corbului. În ciuda faptului că încercasem să mă protejez cât mai bine, în urechi, în nări și în gură îmi scârțâia praful de cărbune. M-am întrebat dacă mi-a rămas vreun orificiu care să nu fie boit în negru. Când am ajuns acasă, a trebuit să mă dezbrac până la piele, în cadă. Hainele străluceau ca o foaie de șmirghel.

O fatalitate
Experiența prin care am trecut a durat doar 15 minute. Urmele sale fizice s-au spălat ușor, cu săpun și detergent. În schimb, a rămas, ca o traumă psihică, gândul la docherii și navigatorii obligați să muncească în astfel de condiții.
La distanță de aproape șase luni de acea întâmplare, pe data de 5 iulie, ministrul transporturilor, Ludovic Orban, însoțit de conducătorii portului și o armată de ziariști, a plecat cu nava "Anghel Saligny" să inspecteze investițiile din portul Constanța. Vântul sufla în rafale și, când pasagerul a ajuns în bazinul 1 Sud, în dreptul terminalelor de minerale, respirația lui a devenit abrazivă. Particule de minerale se înfigeau în față, în ochi. Constantin Matei, directorul general al ad-ministrației portuare a dat semnalul de retragere de pe punte și toată lumea s-a ascuns în cabină. Situația nu a stârnit nicio reacție, niciun comentariu în rândul ofi-cialilor prezenți. Ori o ignorau, satisfăcuți că reușiseră să evite valul de praf, ori o tratau ca pe o fatalitate, căci vorba aia: "Nu poți opri vântul să sufle printre munții de cărbune și minereu dintr-un terminal portuar". Dar, oare, chiar așa stau lucrurile? Chiar este portul Constanța neputincios și nu poate interveni cu nimic pentru a reduce poluarea? Și cine altcineva ar putea răspunde la această întrebare decât managerii companiilor "Minmetal" și "Comvex", cei doi operatori portuari care își împart terminalul?

Explorator în "regatul" mineral
În ziua de 10 iulie, mi-am început explorarea în "regatul" minereului și cărbunelui. Zeci de hectare de teren erau acoperite cu munții negri ori roșcați de materie primă. Printre ei, utilaje gigant, se mișcau cu grația unor dinozauri. Vremea era liniștită. Briza mângâia lumea, iar aerul era curat, transparent. Atenția mi-a fost atrasă de singura navă aflată sub operare, într-una din danele societății "Minmetal". Din instalația de încărcare, de la o înălțime de mai mulți metri, un șuvoi gros de cărbune curgea într-o barjă. Particulele ușoare erau luate pe aripile brizei și răspândite la distanțe mari. Materia grea ajungea nu doar pe navă, ci și pe de lături, pe cheu și în apă. Trei lucrători supravegheau operațiunea și numai Dumnezeu știe cum de reușeau să respire în norul de praf. Abia a doua zi am reușit să-l contactez pe Dumitru Rumpel, directorul general executiv al SC "Minmetal" SA, căruia i-am înfățișat cele văzute. Cazul merita discutat pentru că îl consideram deosebit de grav.
"Ce curge pe cheu, noi adunăm după fiecare operațiune de încărcare. Din ce am verificat eu, nu știu să curgă în apă", a venit răspunsul directorului general.
Când i-am atras atenția că docherii lucrau fără să fie protejați de praful de cărbune, mi-a răspuns:
"Măștile le au; nu le pun. Dânșii spun în permanență că le este greu, când este și cald să mai pună și masca."

Mai rău decât în Burkina Faso
Am condus discuția pe altă cale și l-am întrebat dacă instalațiile de operare nu ar trebui să fie dotate cu dispozitive de protecție împotriva poluării mediului, cu perdele de apă, cu turbosuflante, așa cum auzisem că se practică în porturile moderne ale Europei.
"Știți dumneavoastră că există instalații cu perdea de apă, la încărcat la barje? Deja puneți probleme care nu există în lume. Dați-mi voie să vă contrazic, pentru că eu am fost în 6 porturi din lume. N-ai ce să-i faci!"
Totuși, nu se poate ca lucrurile să rămână așa, la nesfârșit. Nu sunt specialist, dar cred că există soluții. Dumitru Rumpel m-a contrazis:
"Ce măsuri se pot lua când e marfă foarte uscată și este vânt? Practic să nu se încarce, că alte măsuri nu ai. Nu există soluție tehnică aici. Nu se practică la mărfurile în vrac."
Apoi, directorul general s-a contrazis pe sine însuși:
"Noi avem în vedere să punem la punct o instalație de umectare a mărfii în depozite. Este în stadiul de proiect, este în discuție cu o firmă italiană."
Am încercat să aflu chiar din gura șefului de la "Minmetal" cum stă compania sa cu programul de conformare la normele de mediu.
"Am fost controlați de Mediu, ne-au stabilit niște măsuri pe care le-am rezolvat la momentul stabilit."
Ciudată rezolvare! Amintindu-mi de cele văzute cu ochii mei, de muncitorii care lucrau în norul de praf de cărbune răspândit de instalația portuară,
mi-am spus că România are, probabil, standardele de mediu mai joase decât în Burkina Faso.
P.S. - Într-un viitor articol, vom prezenta modul în care sunt tratate problemele de mediu la vecini, în terminalul "Comvex".

Pe data de 24 ianuarie 2007, mă aflam în misiune de documentare, în dana nr. 56 a portului Constanța. Urma să scriu un articol despre condițiile crunte în care munceau marinarii de pe "Captain Rajab", un cargou de 2.800 tdw, sub pavilion Insulele Comore. Așteptam pe cheu, când, din senin, s-a stârnit vijelia. Deși era miezul zilei, iar cerul era limpede, atmosfera s-a întunecat.

Sub dușul negru
Un nor de praf de cărbune, venit dinspre terminalele de produse minerale, a traversat apele bazinului portuar nr. 9 și ne-a lovit pe cei aflați pe cheu. Am apucat să văd cum docherii care munceau pe platformă au dispărut în adăposturi. Noi, cei neinițiați, am rămas să facem pe eroii. Timp de 15 minute, am stat sub dușul particulelor de praf negru, încercând să ne ferim căile respiratorii cu batistele. Apoi, vântul s-a potolit tot atât de rapid cum se stârnise și aerul a început să se curețe, ca un șarpe de pielea veche.
Abia atunci mi-am observat mâinile. Erau negre, ca de fochist. Albul șervețelului de hârtie cu care mi-am șters fața concura cu pana corbului. În ciuda faptului că încercasem să mă protejez cât mai bine, în urechi, în nări și în gură îmi scârțâia praful de cărbune. M-am întrebat dacă mi-a rămas vreun orificiu care să nu fie boit în negru. Când am ajuns acasă, a trebuit să mă dezbrac până la piele, în cadă. Hainele străluceau ca o foaie de șmirghel.

O fatalitate
Experiența prin care am trecut a durat doar 15 minute. Urmele sale fizice s-au spălat ușor, cu săpun și detergent. În schimb, a rămas, ca o traumă psihică, gândul la docherii și navigatorii obligați să muncească în astfel de condiții.
La distanță de aproape șase luni de acea întâmplare, pe data de 5 iulie, ministrul transporturilor, Ludovic Orban, însoțit de conducătorii portului și o armată de ziariști, a plecat cu nava "Anghel Saligny" să inspecteze investițiile din portul Constanța. Vântul sufla în rafale și, când pasagerul a ajuns în bazinul 1 Sud, în dreptul terminalelor de minerale, respirația lui a devenit abrazivă. Particule de minerale se înfigeau în față, în ochi. Constantin Matei, directorul general al ad-ministrației portuare a dat semnalul de retragere de pe punte și toată lumea s-a ascuns în cabină. Situația nu a stârnit nicio reacție, niciun comentariu în rândul ofi-cialilor prezenți. Ori o ignorau, satisfăcuți că reușiseră să evite valul de praf, ori o tratau ca pe o fatalitate, căci vorba aia: "Nu poți opri vântul să sufle printre munții de cărbune și minereu dintr-un terminal portuar". Dar, oare, chiar așa stau lucrurile? Chiar este portul Constanța neputincios și nu poate interveni cu nimic pentru a reduce poluarea? Și cine altcineva ar putea răspunde la această întrebare decât managerii companiilor "Minmetal" și "Comvex", cei doi operatori portuari care își împart terminalul?

Explorator în "regatul" mineral
În ziua de 10 iulie, mi-am început explorarea în "regatul" minereului și cărbunelui. Zeci de hectare de teren erau acoperite cu munții negri ori roșcați de materie primă. Printre ei, utilaje gigant, se mișcau cu grația unor dinozauri. Vremea era liniștită. Briza mângâia lumea, iar aerul era curat, transparent. Atenția mi-a fost atrasă de singura navă aflată sub operare, într-una din danele societății "Minmetal". Din instalația de încărcare, de la o înălțime de mai mulți metri, un șuvoi gros de cărbune curgea într-o barjă. Particulele ușoare erau luate pe aripile brizei și răspândite la distanțe mari. Materia grea ajungea nu doar pe navă, ci și pe de lături, pe cheu și în apă. Trei lucrători supravegheau operațiunea și numai Dumnezeu știe cum de reușeau să respire în norul de praf. Abia a doua zi am reușit să-l contactez pe Dumitru Rumpel, directorul general executiv al SC "Minmetal" SA, căruia i-am înfățișat cele văzute. Cazul merita discutat pentru că îl consideram deosebit de grav.
"Ce curge pe cheu, noi adunăm după fiecare operațiune de încărcare. Din ce am verificat eu, nu știu să curgă în apă", a venit răspunsul directorului general.
Când i-am atras atenția că docherii lucrau fără să fie protejați de praful de cărbune, mi-a răspuns:
"Măștile le au; nu le pun. Dânșii spun în permanență că le este greu, când este și cald să mai pună și masca."

Mai rău decât în Burkina Faso
Am condus discuția pe altă cale și l-am întrebat dacă instalațiile de operare nu ar trebui să fie dotate cu dispozitive de protecție împotriva poluării mediului, cu perdele de apă, cu turbosuflante, așa cum auzisem că se practică în porturile moderne ale Europei.
"Știți dumneavoastră că există instalații cu perdea de apă, la încărcat la barje? Deja puneți probleme care nu există în lume. Dați-mi voie să vă contrazic, pentru că eu am fost în 6 porturi din lume. N-ai ce să-i faci!"
Totuși, nu se poate ca lucrurile să rămână așa, la nesfârșit. Nu sunt specialist, dar cred că există soluții. Dumitru Rumpel m-a contrazis:
"Ce măsuri se pot lua când e marfă foarte uscată și este vânt? Practic să nu se încarce, că alte măsuri nu ai. Nu există soluție tehnică aici. Nu se practică la mărfurile în vrac."
Apoi, directorul general s-a contrazis pe sine însuși:
"Noi avem în vedere să punem la punct o instalație de umectare a mărfii în depozite. Este în stadiul de proiect, este în discuție cu o firmă italiană."
Am încercat să aflu chiar din gura șefului de la "Minmetal" cum stă compania sa cu programul de conformare la normele de mediu.
"Am fost controlați de Mediu, ne-au stabilit niște măsuri pe care le-am rezolvat la momentul stabilit."
Ciudată rezolvare! Amintindu-mi de cele văzute cu ochii mei, de muncitorii care lucrau în norul de praf de cărbune răspândit de instalația portuară,
mi-am spus că România are, probabil, standardele de mediu mai joase decât în Burkina Faso.
P.S. - Într-un viitor articol, vom prezenta modul în care sunt tratate problemele de mediu la vecini, în terminalul "Comvex".

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.4125 secunde