"Fantoma" controlului ministerial la administrația portuară

380
1
La nivelul sindicatelor portuare s-a răspândit vestea că o echipă a corpului de control al ministrului transporturilor ar fi sosit la Compania Națională Administrația Porturilor Maritime Constanța.
"Noi nu suntem informați oficial ce se întâmplă în administrația portuară, dar câțiva colegi care lucrează la birourile din Gara Maritimă ne-au spus că au venit niște reprezentanți ai ministerului, în control. Noi am adresat o sesizare ministrului și nu ne-ar surprinde dacă a luat o asemenea măsură" - a declarat, pentru cotidianul "Cuget Liber", Petre Costel, președintele Federației Naționale a Sindicatelor Portuare.
Biroul de presă al Ministerului Transporturilor nu a putut confirma sau infirma existența unei misiuni de control la CNAPMC. Rămâne să ne lămurim în cursul zilei de 4 martie ce hram poartă controlorii ministeriali zăriți de sindicaliștii de la CNAPMC.


Comentează știrea

Cotofana
4 aprilie 2012
Control in port

Da, e control in port. Dupa controlul din port urmeaza controlul in prefectura. Nu, controlul nu a fost adus de Chiru (care habar nu are de ce este in port). Chirule, data viitoare cand mai ceri public chestii despre port, intreaba-l pe Palaz daca nu cumva il superi pe Mircea Toader. Vorba aia, sunteti toti niste intelectuali in partdul vostru ! V-a cam cantat cucuveaua in curte.

Articole din aceeași secțiune

Miercuri, 04 Aprilie 2012
Stire din Economie : Cursurile BNR de astăzi
Miercuri, 04 Aprilie 2012
Stire din Economie : Bogdan Hossu, în dispută cu DNA
Pagina a fost generata in 2.5502 secunde