€ 4.6478
£ 5.1631
$ 4.082

Mai multe ştiri online:

Examenul de brevet pentru ofițerii maritimi va cuprinde și o probă eliminatorie

Ştire online publicată Joi, 19 Aprilie 2018. Autor: Ion TIȚA-CĂLIN
Mihai Andrei
Examenul de brevet pentru ofițerii maritimi va cuprinde și o probă eliminatorie - examenulmihaiandrei-1524063730.jpg
r Interviu cu Mihai Andrei, directorul general al Autorității Navale Române

- Domnule Mihai Andrei, în primele trei luni ale anului 2018, inspectorii de Port State Control din cadrul ANR au reținut nouă nave străine. Care au fost motivele?

- Reținerile au fost dispuse din cauza deficiențelor constatate în urma inspecțiilor. Există și o categorie de nave ce nu au fost reținute, ci doar amendate. Spre exemplu, o navă a fost amendată cu 12.000 de lei pentru că nu și-a anunțat sosirea cu 72 de ore înainte, așa cum prevăd reglementările internaționale. În acest caz, a fost vorba de rea voință. Până la sosirea în portul Brăila, nava nu a comunicat nimic. I s-a aplicat amenda maximă, pentru că atitudinea de sfidare a autorității trebuie descurajată.

- Cum se explică scăderea de la 17 nave reținute în porturile maritime românești, în primul trimestru al anului 2017, la 9 nave, în primul trimestru, din 2018?

- Constatăm că navele ce vizitează porturile românești dau o mai mare atenție respectării standardelor de navigație. Memorandumul de la Paris stabilește clar care sunt deficiențele pentru care se rețin navele. Există, de asemenea, Memorandumul Mării Negre. Autoritățile din regiune ne întâlnim o dată pe an și analizăm câte nave au intrat în porturi, cu ce deficiențe, ce măsuri s-au luat. O navă care a intrat într-un port de la Marea Neagră și a fost găsită fără probleme nu mai poate fi controlată timp de șase luni într-un alt port din zonă. În general, exigența privind respectarea standardelor de navigație este în creștere.

- Suntem în era informatică și a dronelor. Au pătruns aceste tehnologii și în inspecțiile navale?

- Activitățile de Port State Control sunt super-informatizate. Un raport întocmit de un inspector PSC, la bordul navei, pleacă de pe laptop-ul lui, automat, în șapte direcții: la statul de pavilion, la societatea de clasificare, la armator, la Paris Memorandum, la navă și la sediul autorității care a executat inspecția. Înainte ca inspectorul să părăsească nava, raportul a fost distribuit peste tot. Mai mult, fiecare inspector înainte de a verifica o navă se documentează despre ea, din bazele de date existente. Află aproape totul despre navă, inclusiv ce deficiențe a avut înainte. În inspecțiile din zona Mării Negre, dronele nu se folosesc. Sunt utilizate mai mult în cercetarea poluării pe mare. În momentul de față, sistemul de vizualizare prin satelit se dovedește a fi foarte eficient, putând fi văzute inclusiv persoanele de pe puntea de comandă.

- Când va avea ANR nava proprie pentru inspecție, control și patrulare?

- Am început demersurile în acest sens, precum și căutările pe piață. O vom prinde în bugetul de investiții pe 2019.

- S-au început demersurile pentru înființarea celui de-al doilea pavilion al României?

- Ceea ce vă pot spune la această oră este că se lucrează la el.

- Se va modifica metodologia examenului de brevet, în acest an?

- Până la finalul anului 2018, sper să realizăm schimbarea radicală a metodologiei. Cea nouă va cuprinde: o probă eliminatorie, pe calculator, cu un barem ridicat; o probă teoretică constând dintr-un test grilă, cu 100 - 120 de întrebări, tot pe calculator; o probă practică, pe simulator.

- În ce constă proba eliminatorie?

- Aceasta va cuprinde întrebări din regulamentul de navigație pentru ofițerii de la punte, iar pentru mecanici, întrebări privind instalațiile de bord. 

Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Inchide
Pagina a fost generata in 0.9012 secunde