Evoluția sistemului pensiilor private în prima jumătate a anului 2021

125
Sistemul pensiilor private a fost cel mai puțin afectat de pandemia Covid-19, având în vedere politica de economisire și de investire pe termen lung. De-a lungul timpului, au avut loc puține episoade de volatilitate mai ridicată. Acestea au influențat fondurile de pensii private doar conjunctural, activele acestora înregistrând creșteri substanțiale de la an la an, informează Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).

La finalul lunii iunie 2021, sistemul pensiilor private din România însuma active de 87,70 miliarde lei, în creștere cu 28% comparativ cu aceeași perioadă a anului anterior și cu 5% comparativ cu martie 2021.

La data de 30 iunie 2021, erau înscriși 8,25 milioane participanți la cele 17 fonduri de pensii private, în creștere cu 0,01% față de finalul lunii iunie 2020.

Politica investițională din cadrul portofoliilor de active ale fondurilor de pensii private continuă să fie concentrată pe piața locală de capital, în timp ce ponderea investițiilor în instrumente cu venit fix reprezenta 70% din totalul portofoliului investițional al fondurilor de pensii private, iar un procent de 24% a fost investit în acțiuni la finalul primului semestru al anului 2021.

Pilonul II

Valoarea totală a activelor nete ale fondurilor de pensii din pilonul II a fost de 84,41 miliarde lei la finalul primului semestru al anului 2021, în creștere cu aproximativ 28% comparativ cu aceeași perioadă a anului 2020. Numărul participanților înregistrați în sistem a ajuns la aproximativ 7,7 milioane persoane, în creștere cu 1,85%.

Rata medie ponderată de rentabilitate a tuturor fondurilor de pensii administrate privat a fost 6,55% în iunie 2021. În decembrie 2020, valoarea acesteia era de 5,38%.

La finalul lunii iunie 2021, valoarea medie a activului unui participant la sistemul pensiilor administrate privat era de 10.980 lei, înregistrând o creștere de 11,3% comparativ cu decembrie 2020. În semestrul I 2021 au fost efectuate plăți ale activului personal net către participanți în cuantum de 129 milioane de lei pentru 8.559 de participanți și beneficiari.

Pilonul III

Valoarea totală a activelor nete din cadrul sistemul de pensii facultative (Pilonul III) a ajuns, la finalul primului semestru al acestui an, la 3,24 miliarde de lei, în creștere cu aproximativ 24% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent. Numărul de participanți era de 546.022 persoane, în creștere cu 5,60%.

La finalul lunii iunie 2021, valoarea medie a unui cont în sistemul pensiilor facultative era de 6.051 lei, cu 9% mai mare decât în decembrie 2020. În intervalul ianuarie-iunie 2021, au fost efectuate plăți ale activului personal net către participanți în cuantum de aproximativ 51 milioane lei, pentru 5.153 de participanți și beneficiari.



Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.192 secunde