Eveniment de marcă la Camera de Comerț a României. Mihai Daraban, alături de președintele Klaus Iohannis

482
1
Eveniment de marcă la Camera de Comerț a României. Mihai Daraban, alături de președintele Klaus Iohannis - dialogulmediuluideafaceri-1493192481.jpg

Articole de la același autor

Președintele României, Klaus Iohannis, a participat marți, 25 aprilie a.c., la dezbaterea "Președintele României în dialog cu mediul de afaceri", inițiată de Administrația Prezidențială și organizată cu sprijinul Camerei de Comerț și Industrie a României. Evenimentul, organizat la CCIR Business Center, a reprezentat un cadru de consultare și dezbatere a direcțiilor de dezvoltare economică a României.


În deschiderea evenimentului, Președintele României a declarat că economia țării are nevoie de predictibilitate, încredere, sustenabilitate pe termen lung și climat favorabil mediului de afaceri: "Avem nevoie de politici care să încurajeze integrarea în economia națională a lanțurilor valorice de producție. Producția este cheia prosperității noastre, de aceea am dorit să intru în dialog cu oamenii de afaceri care creează valoare adăugată în economia României. (…) România are nevoie de politici economice responsabile și echilibre sănătoase, care să consolideze stabilitatea macroeconomică, indispensabilă pentru dezvoltarea noastră. Despre imperativul unui parcurs economic responsabil am discutat pe rând, în calitate de Președinte al țării, cu toate guvernele cu care m-am întâlnit până acum".


Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României, Mihai Daraban, a atras atenția asupra problemelor cu care se confruntă mediul de afaceri: lipsa forței de muncă specializate și un fenomen care s-ar putea intensifica în curând - migrația forței de muncă din sectorul privat către cel de stat: "Am efectuat mai multe sondaje de opinie pentru obiectivitate, în scopul identificării crizelor majore. Una dintre crizele pe care le-am identificat este cea a lipsei forței de muncă specializate. Ne mai confruntăm și cu o a doua migrație a forței de muncă: oameni care pleacă din sistemul privat și se duc în sistemul bugetar. (...) În sistemul de stat este o lipsă de eficiență. Există riscul ca sistemul privat să nu mai poată susține administrația publică".


Mihai Daraban a subliniat faptul că CCIR încearcă să se implice în proiecte, plecând de la realitatea existentă în economie, pentru că, "dacă am conștientiza-o, am afla ce putem face în învățământ, în diplomația economică sau cum putem elabora caietele de sarcini astfel încât să nu descalificăm din start capitalul românesc prin anumite condiții de participare". Președintele CCIR a tras un semnal de alarmă, declarând că "suntem pe penultimul loc în Europa la productivitatea muncii, pe ultimul loc la inovare și cercetare și pe ultimul loc la digitalizare. (…) Este foarte important să realizăm că nu se fac profituri mari în România. Cei care au depus bilanțul la organele fiscale au o cifră de afaceri în jur de 263 de miliarde de euro și un profit brut de 19 miliarde de euro. Deci vedem o rată a profitului de 7,2%. Nu sunt profituri mari".


Având în vedere obiectivele Proiectului de țară, inițiat de Președintele României, de a fundamenta și dezbate direcțiile de dezvoltare a României, discuțiile din cadrul evenimentului s-au axat pe elementele de viziune economică din partea mediului de afaceri, pe necesitatea susținerii antreprenoriatului românesc și a competitivității economice a României, care să consolideze prosperitatea românilor pe termen lung. Domeniile principale puse în dezbatere au fost consolidarea antreprenoriatului românesc, cooperarea cu investitorii străini, producția, absorbția fondurilor europene, lipsa forței de muncă și a personalului calificat, sectorul IT&C și industriile creative, agricultura, industria alimentară, exporturile și lipsa infrastructurii.


Comentează știrea

Hollywood
26 aprilie 2017
Lemne

Limbaj de lemn, viziune de lemn, blablabla, uitați-vă doar la Constanța unde la camera de comerț a fost șef același care dă acum lecții mediului de afaceri. Joburi noi zero, asistați social din ce în ce mai mulți, sector privat pe jumătate la negru, pe jumătate în paragină, ăsta e rezultatul managementului performant de la CCINA. Haide bre, ne lași? Plm.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3408 secunde