Eurostat a publicat „Harta puterii de cumpărare”

185
Eurostat a publicat „Harta puterii de cumpărare” - hartaputerii3-1624380595.jpg

Articole de la același autor

Oficiul European de Statistică a publicat o hartă a puterii de cumpărare, ţinând cont de consumul anual efectiv per capita. Astfel, românii i-au întrecut pe greci, unguri şi bulgari la consumul individual efectiv. În anul 2020, România a avut un consum anual efectiv per capita la paritatea puterii de cumpărare (PPS) situat la 79% din media UE. Altfel spus, puterea de cumpărare medie a românilor este cu 21% sub media Uniunii Europene. În clasamentul UE al consumului anual efectiv per capita PPS, România (79%) este la egalitate cu Estonia sub ele fiind, Grecia (78%), Slovacia (73%), Letonia (72%), Ungaria (69%), Croaţia (67%) şi Bulgaria (61%). La polul opus, cea mai mare putere de cumpărare, exprimată prin indicatorul consumului individual efectiv, o au locuitorii din Luxemburg: 131% din media UE sau, altfel spus, cu 31% peste media UE. Urmează în top Germania (123%) şi Danemarca (121%). Consumul individual efectiv (AIC) se referă la bunurile şi serviciile consumate efectiv de gospodării, precum şi servicii furnizate de instituţii non-profit şi de guvern pentru consum individual (de exemplu, servicii de sănătate şi educaţie).

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 2.3524 secunde