Mihai Daraban, președintele CCIR:

Este nevoie de o Cartă albă a Constanței! Nu îi putem trimite pe investitori să cumpere teren de la Strutinski

Luni, 24 Iunie 2019
1311

Articole recomandate

Luminile s-au aprins în stațiunea Mamaia, alungând umbrele serii. Terasele sunt animate și vesele. Luna s-a oprit să se privească în oglinda mării, iar de pe plajă, tinerii îndrăgostiți îi închină sonete.


Dar ce-i asta? În fața restaurantului "Del Mar" e mare agitație. Din limuzine coboară elita business-ului constănțean. La intrarea în superbul salon iluminat de candelabre, oaspeții sunt întâmpinați cu cupe de șampanie. 


Ați ghicit! Ne aflăm la tradiționalul bal al oamenilor de afaceri din Constanța. Doamnele și domnișoare își etalează rochiile superbe, bijuteriile, iar domnii, înveșmântați în costume impecabile, roiesc în jurul lor. 


Arcușurile viorilor suspină pe ritmul valsurile și tangourilor, iar mesele încărcate cu delicatese și vinurile parfumate vorbesc despre plăcerile simple ale vieții.


Evenimentul monden, organizat de Camera de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța, a atras un număr mare de antreprenori, în special din rândul tinerilor. 
Deodată, muzica încetează pentru a-i permite lui Mihai Daraban, președintele CCINA Constanța și al Camerei de Comerț și Industrie a României, să rostească cuvântul de deschidere.
"Sunt asociații patronale care, din păcate nu mai reprezintă pe nimeni, care au plecat foarte entuziaste la drum și care n-au mai supraviețuit. În schimb, camerele de comerț județene, printre care și cea din Constanța, continuă să fie active, organizând activități din care își câștigă existența, sumele încasate din cotizații reprezentând maxim 3% din venituri. 
Vă îndemn la solidaritate și să fiți mai atenți la ceea ce înseamnă bursa de valori. Piața de capital reprezintă o sursă de finanțare. Din păcate, soluția bancară pentru mediul de afaceri lasă de dorit. Știți bine că băncile din România au ca principal client statul român, Guvernul. Deja, pe la jumătatea anului și-au făcut planul pentru anul în curs. 


Vă asigur că sistemul cameral lucrează foarte mult pentru internaționalizarea business-ului românesc. Este imperios necesar să ieșim din această adormire în care ne aflăm, mai ales a capitalului românesc, pentru că este singura șansă de supraviețuire, în condițiile în care deficitul comercial al României se mărește de la un an la altul. Anul trecut am înregistrat 15,1 miliarde de euro deficit al balanței comerciale. 


Semnele se vor vedea pe la sfârșitul acestui an, când România se va confrunta cu un nou șoc în economie, provocat de această discrepanță colosală între ceea ce putem să plătim și ceea ce facem. 


Ne bucurăm de marfa de import pe care o achiziționăm, în timp ce statul nu face nimic pentru aducerea investițiilor în România. De altfel, nu prea mai avem mare lucru de oferit. În afară de o oarecare reducere de taxe și impozite, contracarată de imprevizibilitatea la nivel fiscal, nu ne mai putem lăuda cu o forță de muncă calificată și din belșug. Nu cred că mai putem paria foarte mult nici pe poziția geostrategică, și atunci trebuie să ne întrebăm ce putem oferi investitorilor, cu ce îi putem atrage să investească în România, iar produsele lor să fie consumate pe piața internă. Până la urmă, o creștere a consumului nu este rea, problema este ca acel consum să fie din marfa autohtonă", a declarat Mihai Daraban.


Salutând prezența lui Decebal Făgădău – primarul municipiului Constanța și a lui Cristian Cîrjaliu - primarului comunei Agigea, președintele Camerei de Comerț și Industrie a României a spus: "Împreună să reușim să scoatem o ofertă a Constanței. Este foarte important să avem o Cartă albă a Constanței prin care să le arătăm potențialilor investitori ce le putem oferi. Nu îi putem trimite la nesfârșit să cumpere teren de la Strutinski (Sorin Strutinski, asociatul fostului primar Radu Mazăre – n.n.). De aceea nu avem parc industrial în Constanța."


Luând cuvântul, Decebal Făgădău, a adresat felicitări Camerei de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța, pentru că "a reușit să coaguleze mediul de afaceri în jurul său". 
Balul s-a încheiat cu o tombolă la care s-au acordat o mulțime de premii.


Pagina a fost generata in 0.1954 secunde