Emisiune numismatică cu tema 100 de ani de la nașterea lui Nicolae Cajal

218
Emisiune numismatică cu tema 100 de ani de la nașterea lui Nicolae Cajal - emisiunenumismatica-1564174069.jpg

Articole de la același autor

Începând cu data de 5 august 2019, Banca Națională a României va lansa în circuitul numismatic o monedă din argint cu tema: 100 de ani de la nașterea lui Nicolae Cajal. 


Moneda are valoare nominală de 10 lei, diametrul de 37 mm și greutatea de 31,103 grame. Aversul ei prezintă clădirea Universității de Medicină și Farmacie "Carol Davila" din București, inscripția în arc de cerc "ROMANIA", stema României, valoarea nominală "10 LEI" și anul de emisiune "2019". Reversul prezintă portretul și numele profesorului Nicolae Cajal și anii între care a trăit acesta "1919" și "2004".


Monedele sunt ambalate în capsule de metacrilat transparent și sunt însoțite de broșuri de prezentare redactate în limbile română, engleză și franceză. Broșurile includ certificatul de autenticitate al emisiunii, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului BNR și casierului central. Tirajul emisiunii este de 300 monede din argint. Prețul de vânzare al monedei, exclusiv TVA, este de 365,00 lei.


Lansarea în circuitul numismatic se realizează prin sucursalele regionale București, Cluj, Iași și Timiș ale Băncii Naționale a României.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.8878 secunde