Elena Udrea: "Brandul turistic al României nu se bazează pe litoral"

324
Elena Udrea:
Ministrul Dezvoltării Regionale și turismului, Elena Udrea, a declarat vineri că brandul turistic al României va fi prezentat la nivel național în luna iunie. Ea a precizat, la un seminar pe tema brandului turistic al României, că nu se bazează pe litoral în atragerea turiștilor.
"Nu ne bazăm pe litoral în acest moment, dar asta nu înseamnă că litoralul nu este destinație de turism. Dar așa cum este trendul pe piața internațională, România poate fi competitivă cu o altă formă de turism, precum Delta Dunării, turismul cultural, turismul balnear și circuite de turism combinate. A fost o vreme, în urmă cu  20 de ani, când litoralul românesc era vizitat de turiștii străini. Sperăm să promovăm turismul ca acei turiști străini care veneau frecvent pe litoral să se reîntoarcă", a declarat Elena Udrea.
Udrea a menționat că pentru turismul balnear trebuie să se găsească soluții în ceea ce privește infrastructura de cazare.
"Trebuie să facem ca această infrastructură, care ține de patrimoniul istoric și cultural, să reintre în circuit. Cei mai mulți dintre proprietari sunt datori la stat și sunt în executare silită, cum ar fi Băile Herculane și Borsec. Anul trecut am făcut o strategie și deja avem investiții în toate centrele balneare", a declarat Udrea.
Ministrul a mai arătat că promovarea brandului pentru turismul din România din bani europeni este foarte importantă: "De suma de 75 milioane euro vom achiziționa strategia de promovare a brandului și pachetele media".

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.5828 secunde