Economia, pe scurt

210
Economia, pe scurt - economia-1536330777.jpg

Articole de la același autor

În luna iulie 2018, câștigul salarial mediu nominal brut a fost de 4.510 lei, cu 0,4% mai mic decât în luna iunie 2018.

Câștigul salarial mediu nominal net a fost de 2.708 lei, în scădere față de luna precedentă cu 13 lei (-0,5%). Comparativ cu luna iulie a anului precedent, câștigul salarial mediu nominal net a crescut cu 13,3%.

x x x

În luna iulie 2018, valorile cele mai mari ale câștigului salarial mediu net s-au înregistrat în serviciile informatice (6.566 lei), iar cele mai

mici în hoteluri și restaurante (1.575 lei).

x x x

Indicele câștigului salarial real (calculat în raport cu evoluția prețurilor de consum) față de aceeași perioadă a anului precedent a fost mai mare cu 8,4% în iulie 2018 față de iulie 2017. Față de luna octombrie 1990, puterea de cumpărare a salariilor a crescut cu 95,0%.

x x x

În trimestrul al doilea al anului 2018, produsul intern brut a înregistrat o creștere de 4,1%, pe seria brută, și de 4,2%, pe seria ajustată sezonier, față de același trimestru din anul 2017. Comparativ cu primul trimestru din 2018, creșterea a fost de 1,4%.

În primul semestru al acestui an, produsul intern brut a crescut, comparativ cu primele șase luni din 2017, cu 4,0%, pe seria brută, și cu 4,2%, pe seria ajustată sezonier.

x x x

Ministerul Transporturilor a publicat proiect de ordin de ministru pentru aprobarea Strategiei de dezvoltare a infrastructurii feroviare 2018-2022. Apreciind că este o temă de larg interes, Federația Mecanicilor de Locomotivă din România a solicitat ministerului Transporturilor să organizeze o dezbatere publică, în care să fie prezentat proiectul de act normativ, iar societatea civilă să poată formula opinii referitoare la acesta. Dezbaterea publică va avea loc luni, 10 septembrie 2018, în sala de conferințe a Ministerului Transporturilor.

x x x

Ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, participă în perioada 7 - 8 septembrie 2018, la Viena, la reuniunea informală a Consiliului pentru Afaceri Economice și Financiare al UE (ECOFIN), la întâlnirea EUROGRUP, în format extins, și la Forumul Financiar EUROFI, organizat în asociere cu Președinția austriacă a Consiliului UE.

x x x

Cotațiile barilului de petrol sunt în creștere. Pe data de 7 septembrie 2018, la ora 15,35 pe contractele futures, bursa din Londra a afișat o cotație de 76,70 dolari pe baril, cu 0,20 dolari, respectiv 0,26%, mai mare decât la începutul zilei de tranzacționare.

x x x

În data de 7 septembrie 2018, la ora 15,40, în top 10 al celor mai tranzacționate companii de pe piața de capital, primul loc era ocupat de Fondul Proprietatea. Se înregistraseră până în acel moment 47 tranzacții, în volum de 12.164.721 acțiuni, în valoare de 10.950.789,09 lei. Prețul pe acțiune era de 0,9050 lei, mai mic cu 0,55% față de momentul deschiderii zilei de tranzacționare. În clasament urmau: Banca Transilvania, SNGN Romgaz, BRD - Groupe Societe Generale, SIF Oltenia, SNTGN Transgaz, Romcarbon, Conpet, SIF Moldova și Transelectrica. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Sâmbătă, 08 Septembrie 2018
Stire din Economie : Iată cum au evoluat sacrificările de animale
Sâmbătă, 08 Septembrie 2018
Stire din Economie : Investițiile nete au crescut cu 5,8%
Sâmbătă, 08 Septembrie 2018
Stire din Economie : Euro cedează în fața dolarului
Sâmbătă, 08 Septembrie 2018
Stire din Economie : Un cargou cu ciment a fost abandonat de echipaj
Pagina a fost generata in 0.9687 secunde