E timpul să mâncăm românește!

Eu vreau să mănânc românește nu pentru că așa mi-a venit pe chelia din dotare, ci pentru că am serioase motive. În primul rând, fructele, legumele și carnea produse la noi sunt mai gustoase și mai sănătoase decât cele de import. În al doilea rând vreau ca banii mei să rămână în țară, să susțină locurile de muncă, să facă să se învârtă roțile economiei naționale, să contribuie la creșterea bunăstării generale. Pe de altă parte, la fel ca mulți alți conaționali nu mi-am pierdut sentimentul patriotic, deși guvernanții fac tot posibilul să-mi slăbească dragostea de țară.

v v v

Din păcate, starea de înapoiere a agriculturii românești și politica marilor lanțuri de magazine de a promova importurile m-au îm-piedicat să fiu patriot. Ani de zile am mâncat, fără nicio plăcere, roșii și ardei turcești, castraveți și ridichi germane, salată olandeză, mere poloneze. Marfa adusă de aiurea e arătoasă, dar fără gust și naiba știe cât e de periculoasă pentru sănătate.

Spre bucuria celor ce preferăm alimentele românești, Senatul a adoptat legea care obligă comercianții persoane juridice să achiziționeze carne, legume și fructe din producție românească, în proporție de cel puțin 51%. În sfârșit avem o lege care să protejeze buna alimentație și sănătatea acestui popor.

Necesitatea acestei măsuri nu poate fi contestată de nimeni, dar posibilitatea de punere în practică este discutabilă. În cazul cărnii și produselor din carne nu sunt impedimente. În galantarele magazinelor mari și mici, marfa româ-nească depășește, deja, procentul de 51%.

Problemele apar în cazul legumelor și fructelor. Legumicultura și pomicultura sunt sectoarele rămase în urmă ale agriculturii ro-mânești. În cadrul lor predomină exploatațiile mici. Nivelul tehnologic general este scăzut, spațiile de depozitare adecvate sunt extrem de puține, iar structurile asociative de desfacere a produselor sunt ca și inexistente.

Să luăm un caz, producția au-tohtonă de tomate din anul 2014 a fost de 711.000 de tone, iar importurile, de 66.000 de tone. Teoretic n-ar fi trebuit să existe probleme pentru magazinele alimentare să vândă mai mult roșii românești decât roșii turcești și grecești. În practică, lucrurile au stat exact pe dos. Exemplul acesta demonstrează că marfa autohtonă este suficientă, dar este împiedicată să ajungă la consumatori. În calea ei sunt o mulțime de bariere, în frunte cu cele puse de marile lanțuri de magazine. Acestea au demonstrat că, atunci când vor, se pot aproviziona cu legume și fructe românești, fără probleme.

Legumicultura are o pondere scăzută în producția agricolă a județului Constanța. Din cele 484.103 hectare de teren agricol, doar 2.000 de hectare sunt cultivate cu legume, iar dintre acestea doar 50 hectare de teren sunt ocupate de sere și acelea fiind reci (neîncălzite). Predomină grădinile de legume din gospodăriile individuale, care produc pentru consumul propriu. Problemele cele mai grave sunt lipsa irigațiilor și a spațiilor de depozitare dotate cu instalații de frig.

Opinia mea este că legea e bună pentru producători și consumatori deopotrivă. Probabil că patronatul marilor lanțuri de magazine este nemulțumit, dar va trebui să se conformeze, având în vedere amenzile piperate, de 25.000 lei până la 50.000 lei.

Comercianții ar trebui să își schimbe atitudinea și să contribuie chiar și cu investiții la buna valorificare a produselor agricole românești. Marile lanțuri de magazine ar trebui să înființeze rețele teritoriale de achiziții dotate cu spații de depozitare, după modelul celor din sectorul cerealier.