După ce lege au fost numiți cei patru administratori provizorii la CNAPMC?

823
1
După ce lege au fost numiți cei patru administratori provizorii la CNAPMC? - dupacelege-1458760296.jpg

Articole de la același autor

• Hotărârea AGA nu rezolvă, ci agravează criza instituțională 


După cum v-am mai informat, o decizie a Tribunalului Constanța a declanșat o criză fără precedent la Compania Națională Administrația Porturilor Maritime Constanța. În ședința din 7 martie 2016, instanța s-a pronunțat în dosarul nr. 854/118/2016 și a suspendat patru din cei șase membri ai consiliului de administrație, respectiv pe Tudor Baltă, Viorel Olea, Marcela Frigioiu și Adrian Cighi. 


Pentru a pune capăt blocajului, acționariatul companiei s-a întrunit pe data de 21 martie 2016 și a numit patru administratori provizorii, în locul celor suspendați, pe perioada menținerii sentinței civile nr. 547/2016 pronunțată de Tribunalul Constanța. Cât timp anume, nimeni nu știe. 


Potrivit numirilor provizorii efectuate, în consiliul de administrație al CNAPMC, Ministerul Transporturilor va fi reprezentat de Mihuț Constantin Crăciun (consilier al primului-ministru), Ionuț Liviu Moșteanu și Ioana Cristina Cuc (ambii din cadrul ministerului), iar Fondul Proprietatea, de către Adrian Cighi, a cărui numire tocmai fusese suspendată de Tribunalul Constanța.


La prima vedere, numirile operate au rezolvat criza administrativă de la CNAPMC. În realitate, adunarea ge-nerală a acționarilor a creat premisele unor noi contestații în Justiție și adân-cirii blocajului instituțional. Iată de ce: Numirea administratorilor la companiile naționale, cum este cazul CNAPMC, este reglementată de Legea societăților comerciale (nr. 31/1990 actualizată) și OUG 109/2011 privind guvernanța cor-poratistă (legea specială).


În privința administratorilor provizorii, singura referire este cea de la articolul 137² din Legea 31/1990. Se precizează cât se poate de clar că aceștia pot fi numiți în caz de vacanță a unuia sau mai multor posturi de administrator. Or, în cazul CNAPMC, prin suspendarea din funcție a celor patru administratori, posturile nu au devenit vacante. 


Se pune întrebarea: în baza cărei prevederi legale a decis numirile acționariatul CNAPMC? Hotărârea adunării generale a acționarilor nr. 4/21 martie 2016, semnată de reprezentanții Ministerului Transporturilor, Georgeta Bratu, Gabriela Murgeanu și Luciana Mocanu (secretar tehnic), și publicată pe site-ul CNAPMC, nu face nicio precizare în acest sens. Faptul că Legea 31/1990 nu prevede situația de suspendare din funcție a unui administrator nu dă dreptul acționariatului să decidă în afara cadrului legal. 


Iată un al doilea aspect important. Numirea administratorilor (în rândul cărora trebuie incluși și cei provizorii) la companiile naționale este regle-mentată de legea specială (OUG 109/2011). Potrivit articolului 29, în cazul entităților care au înregistrat o cifră de afaceri în ultimul exercițiu financiar, superioară echivalentului în lei a sumei de 7.300.000 euro și au cel puțin 50 de angajați, cum este cazul CNAPMC: "Este obligatorie efectuarea selecției candidaților de către un expert independent, persoană fizică sau juridică specializată în recrutarea resurselor umane. (…) Anunțul privind selecția membrilor consiliului de administrație se publică, prin grija consiliului de administrație, în două ziare economice și/sau financiare cu largă răspândire și pe pagina de internet a întreprinderii publice. Acesta trebuie să includă condițiile ce trebuie întrunite de candidați și criteriile de evaluare a acestora. Selecția se realizează cu respectarea principiilor nediscriminării, tratamentului egal și transparenței și cu luarea în considerare a specificului domeniului de activitate al întreprinderii publice."


Pentru numirea celor patru admi-nistratori provizorii nu s-a aplicat pro-cedura de selecție amintită mai sus. Și atunci se pune întrebarea: în baza cărei legi și după ce procedură au fost selectați cei patru administratori?


Reprezentanții în AGA au decis conform mandatelor primite de la cei doi acționari, respectiv de la Ministerul Transporturilor, care deține pachetul majoritar, de 80%, și Fondul Proprie-tatea (20%). 


Dacă hotărârea luată este în afara legii, înseamnă că Ministerul Trans-porturilor a dat mandate nelegale, ceea ce ar fi extrem de grav din partea acestei autorități centrale. 


Situația este din ce în ce mai complicată. Noua componență a consiliului de administrație al CNAPMC și hotă-rârile pe care le va lua vor putea fi atacate în instanță. Cu siguranță că agenții economici și Organizația Patronală "Operatorul Portuar" nu vor rata ocazia, fapt ce va conduce la prelungirea crizei instituționale în care acționarii au aruncat compania.


Comentează știrea

io
24 martie 2016
La pușcărie cu penalii ăștia

Fraților nu va-ti săturat de comuniștii ăștia gen Tudor Balta care ba a fost primar și nu a confirmat cu nimic că este capabil să conducă ceva , afară cu toate javrele incompetente , ne trebuiesc oameni noi cu viziuni care să vrea să facă ceva pentru orașul Constanța ? La pușcărie cu sugativele astea comuniste cu căpușele astea !!!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.1649 secunde