Drumul spre dictatură e pavat cu declarații patriotice

460
1
Drumul spre dictatură e pavat cu declarații patriotice - sarmale-1508134817.jpg

Articole de la același autor

Pentru politicienii români, presa este un cal sălbatic ce ar trebui strunit, îmblânzit și încălecat. Guvernul Năstase a făcut eforturi disperate să pună șaua pe mass-media, apelând chiar și la biciul Justiției. Erau vremurile de aur ale corupției. Acuzațiile de calomnie curgeau pe bandă rulantă împotriva ziariștilor incomozi, ,iar instanțele obediente nu s-au sfiit să facă jocul Puterii. 


Metoda nu a dat rezultatele așteptate, așa că de la bici s-a trecut la zăhărel. Cine joacă în buiestru și nu critică Puterea și politicienii, primește contracte de publicitate. Nici așa n-a mers, căci publicațiile sunt cu sutele și ziariștii cu miile. Întodeauna sunt mai mulți cei ce aleg să critice derapajele Puterii și clasa politică, decât cei ce se prefac că nu le observă.


Și atunci ce-i de făcut? În luna august 2017, Doina Pană, ministrul Apelor și Pădurilor, a lansat ideea ca televiziunile să difuzeze mai multe știri pozitive, în schimbul unor facilități fiscale. 


Să ne imaginăm că ideea ar fi pusă în aplicare. Din programul televiziunilor ar dispărea, în primul rând, știrile, reportajele, anchetele și dezbaterile despre corupție și corupți, despre miniștrii, parlamentarii, președinții de consilii județene, primarii și consilierii săltați de DNA, despre șoselele și autostrăzile în paragină, despre spitalele și școlile mizerabile, despre parlamentarii plătiți regește să doarmă la post. Toate acestea sunt știri negative, care demobilizează poporul și trebuie penalizate fiscal, să-l doară la buzunar pe ziaristul care se ia de politicieni. Bârrr! Mă trec fiori de gheață.


Mergând pe aceeași linie cu ministrul Apelor și Pădurilor, deputatul Marius Pașcan (Partidul Mișcarea Populară) a venit cu una și mai și. A anunțat, la conferința de presă din data de 12 octombrie 2017, pe care a susținut-o la Târgu Mureș, că va iniția un proiect de lege prin care mass-media va fi obligată să promoveze mesaje cu caracter patriotic, de susținere a produselor românești.


Trebuie amintit că, în anul 2001, premierul Adrian Năstase a lansat programul "Fabricat în România", din care făceau parte mai toate organizațiile patronale. Campania de promovare ar fi trebuit să se întindă pe o perioadă de 15 - 20 ani și să cuprindă toate mediile, inclusiv populația școlară. Port-drapelul programului era Asociația pentru Promovarea Produselor și Serviciilor din România. La scurt timp s-a văzut că era vorba, în fapt, de o acțiune cu scop electoral. Astfel că asociația și programul au dispărut înainte de a exista cu adevărat.


Presa își face și ea datoria ei, informându-i pe români despre industria, agricultura, serviciile și turismul autohton, despre calitatea mărfurilor românești, explicându-le că, atunci când consumă produse și servicii autohtone, susțin locurile de muncă ale românilor și creșterea economiei naționale. Dar, mai mult, nu poate face. Nu poate face publicitate pe gratis.


Promovarea mai intensă a economiei naționale, a produselor românești este, în principiu, o măsură bună. Dar acest lucru trebuie să-l facă, în primul rând, producătorii autohtoni. Bătălia pe piață se duce nu doar pe tărâmul calității și al prețurilor, ci și pe cel al publicității. Ei trebuie să le deschidă ochii consumatorilor, vorbindu-le despre calitatea și prețurile produselor românești.


În al doilea rând, promovarea ar trebui făcută de organizațiile patronale, de camerele de comerț, de ministere și primării. Acestea ar trebui să iasă în fața publicului și să prezinte produsele industriale și agro-alimentare realizate în România, să organizeze târguri și expoziții, piețe agro-alimentare și magazine de desfacere a produselor autohtone. Din păcate, eforturile în această direcție sunt firave. În sistemul cameral, cele mai active pe acest plan sunt Camera de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța și Camera de Comerț și Industrie a României. Din când în când, Ministerul Agriculturii și câte o primărie mai organizează câte un târg de produse agro-alimentare românești. Și… cam atât. 


Dacă dorința deputatului Marius Pașcan ca mass-media să susțină producția românească este lăudabilă, în schimb obligarea ei prin lege să facă acest lucru reprezintă o încălcare a libertății presei, fiind anticonstituțională și extrem de nocivă. De altfel, nici nu ar putea fi pusă în practică. O astfel de lege ar trebui să clarifice următoarele: Toți ziariștii și toate redacțiile vor avea obligația de a publica sau difuza materiale cu caracter patriotic?


Cu ce frecvență? Cine va verifica respectarea legii? Va fi reînființată cenzura? Cei ce încalcă legea vor fi declarați contravenienți, infractori sau dușmani ai poporului? Cum vor fi sancționați ziariștii și redacțiile care nu respectă prevederile legii? Cu amenzi, concedierea, închisoare, cu suspendarea activității publicațiilor?


Să presupunem că actul normativ va răspunde la toate aceste întrebări și va fi adoptat. Ce va urma după aceea este lesne de înțeles. Parlamentarii nu se vor lăsa și vor îngrădi și mai mult libertatea presei. De ce n-ar obliga-o să publice doar articole laudative la adresa clasei politice, a Puterii și instituțiilor statului? De ce să nu fie scoasă critica în afara legii și să fie declarată comportament demobilizator, antinațional și criminal? Stimați cititori, eu am toate motivele să fiu împotriva intenției deputatului Marius Pașcan. Istoria ne-a demonstrat, de prea multe ori, că drumul spre dictatură e pavat cu declarații patriotice.


Comentează știrea

Liviu Chilian
16 octombrie 2017
Papa'te'ar bizdicul de SMINTIT! Ca mișel ai fost fătat! Curând va trebui sa înveți vietnameza...

Doamnelor(si doamneroadelor), domnișoarelor(si domnisoa...ratacitelor) si domnilor(minoritari)! Va rog sa'mi iertati caragialesca(limba lui Luca Caragiale), limba cu mult mai profunda decât franceza. Dar, cu suboameni-sadici, psihopati-incurabili, inumani-dementiali precum Titzov Kklin, nu poți folosi blândețea proverbiala a limbii romane. Acest propagandist "comunist"-ceausist metamorfozat in merdialqaedan kkpIUDAlist, este de'o toxicitate egalata numai de toxicitatea "titanilor" ceausisti din Tampitopole: Tinu, Kristoiou, Nesztoretzkyi, Bakknu etc. Știm cu toții ca de ani de zile ii face reclama satanica psihopatului Boszancsenyi, "magnatul" naval, navalistilor si "realizărilor" lor "patriotice-iepocale" de la SNC. Ca acum doua zile sa'si trăznească "cititorii" in moalele kkpului, cu stirea...nepatriotica - DEZGUSTAT de muncitorii Romani pe care ii urăște de moarte, Gaborul unguresc i'a concediat si in locul bieților sclavi ce nu mai suporta condiția subumana in care au fost aduși, va aduce Vietnamezi. Pe care, Kklin dixit, Gaborul ii va plăti regește. Ce a evitat SMINTITUL sa prezinte in stirea nepatriotica?! Ca el a început deja sa învețe vietnameza. Sa le facă...propaganda comuniștilor muncitori Vietnamezi. Știm ca Vietnamul e una din cele patru republici comuniste supravietuitoare...Evident, Pesediștii, foști "comuniști" ce'si spun kkpIUDAlisti acum, isi joaca, in aceste zile, ultima ZVÂCNIRE pt a supraviețui la cârma antisocietatii si perpetua cleptomania. Va amintiți de prima Nebunie comisa de Cumanul Vechi dupa "câștigarea alegerilor". A plătit um milion dolari ca s'ajunga in buncărul auschwitzan din Augiashington Disease, pt a fi fotografiat cu Drumpf, Fuhrerul Amerikknar. Apoi a zburat la Hell Aviarviv! Ca acu' sa le ceara patriotism Rromarlanilor; ghidușie ce, evident, l'a'nebunit 'pa' Kklin. Dacă mai era nevoie...

Articole pe aceeași temă

Luni, 16 Octombrie 2017
Stire din Economie : Pulsul economiei
Vineri, 13 Octombrie 2017
Stire din Economie : Pulsul economiei
Miercuri, 06 Septembrie 2017
Stire din Economie : Pulsul economiei
Joi, 06 Iulie 2017
Stire din Economie : Pulsul economiei
Miercuri, 05 Iulie 2017
Stire din Economie : Comerțul face tot mai multe parale
Luni, 19 Iunie 2017
Stire din Economie : Pulsul economiei
Pagina a fost generata in 1.7496 secunde