Drama unui marinar român, care a muncit 11 ani pe navele unei companii olandeze și a fost concediat

Sâmbătă, 03 Aprilie 2021, 00:01
10628
Istoria ultimelor trei decenii a demonstrat că victimele rechinilor din shipping sunt marinarii nesindicalizați. Aceștia profită de faptul că, nefiind membri de sindicat, marinarii sunt victime sigure: nu cunosc prevederile convențiilor internaționale privind munca și viața pe mare, nu știu ce clauze trebuie să cuprindă un contract de îmbarcare, nu au habar de sistemul de asigurări și, ceea ce e mai grav, nu au în spatele lor nicio organizație pregătită să intervină în favoarea lor.

Din această cauză, 99,99% din necazurile de pe mare (abandonuri, neplata salariilor, îmbolnăviri, accidente și decese generate de condițiile de muncă și viață de la bord ori de starea tehnică sub standard a navelor) îi lovesc pe marinarii nesindicalizați.

Când ajung la ananghie, ce credeți că fac respectivii navigatori? Se adresează Poliției, Justiției, Autorității Navale Române, Ministerului de Externe sau celui al Transporturilor? Nicidecum; apelează la Sindicatul Liber al Navigatorilor. Pretind ca acesta să fie solidar cu suferința lor, să intervină pentru ei, să îi ajute. Cu alte cuvinte, vor ca sindicatul să presteze servicii pentru ei, servicii la care nu au niciun drept legal și moral, servicii care sunt finanțate din banii membrilor de sindicat.

Spre lauda lor, SLN și ITF și-au călcat de multe ori pe inimă și le-au întins o mână de ajutor. Spre rușinea lor, marinarii care au beneficiat de sprijin, odată ce s-au văzut cu sacii în căruță, au „uitat” total de sindicat și de solidaritatea marinărească.

Concediat fără motiv

În urmă cu câteva zile – povestește Adrian Mihălcioiu, liderul Sindicatului Liber al Navigatorilor și șef al Inspectoratului ITF România - un marinar român neafiliat la vreo organizație profesională, al cărui nume îl vom ține sub tăcere, a bătut la ușa SLN. Spera să primească ajutorul sau cel puțin un sfat pentru necazul ce îl lovise.

Navigase timp de 11 ani pe mai multe nave ale unei companii olandeze, îndeplinind funcția de ofițer I (secund cum se mai spune în România). Într-una din zile, angajatorul i-a comunicat în scris că renunță la serviciile lui, pe motiv că nu este mulțumit de prestația sa.

Motivul declarat era cusut cu ață albă, din moment ce în perioada celor 11 ani de muncă românului nu i se reproșase nimic. Adevăratul motiv era vârsta. Românul împlinise 58 de ani, iar angajatorul dorea să își întinerească echipajele, mai ales că, acum, pe timpul pandemiei Covid-19 avea de unde.

Un contract șocant

Imediat ce a primit înștiințarea, ofițerul român a scos la lumină contractul individual de muncă pe care îl semnase cu ochii închiși la angajare și a început să-l studieze. Dorea să-și cunoască drepturile cuvenite după cei 11 ani de navigație pe navele companiei olandeze. A rămas stupefiat când a văzut că în contract nu erau trecute nici salariul, nici alte drepturi și că în privința acestora se făcea trimitere la contractul colectiv de muncă negociat de companie cu sindicatul olandez. Ce prevedea respectivul contract colectiv, habar n-avea!

Victima discriminării salariale

Cât timp fusese angajat, ofițerul primise un salariu mai mare la bord și ceva mai mic când era la uscat. În medie într-un an, nu câștigase mai mult de 2.200 de euro pe lună.

„Pavilionul olandez ar trebui să acorde salariile fără discriminare, conform deciziei Uniunii Europene. Pe aceeași funcție de la bord, salariile navigatorilor proveniți din alte țări ale UE ar trebui să fie egale cu cele ale navigatorilor olandezi. În realitate, salariul unui ofițer I olandez este cu mult mai mare decât cel primit de român” - relatează Mihălcioiu.

Când navigatorul în cauză le-a divulgat colegilor olandezi ce salariu are, aceștia s-au crucit.

Protecția marinarilor costă

Din fluturașul pe care îl primise lună de lună, odată cu salariul, reieșea că românului îi fuseseră reținute taxele, impozitele și contribuțiile datorate bugetului de stat, asigurărilor sociale și de sănătate din Olanda. Iar dacă a cotizat atâta amar de ani, înseamnă că i se cuvin anumite drepturi. Care sunt acestea și cum să intre în posesia lor? – aceasta este întrebarea al cărei răspuns încearcă să-l afle românul. Dar cine să i-l dea și cine să-l ajute să le câștige, câtă vreme nu este membru al vreunui sindicat din țară sau străinătate, care să-l reprezinte?

În practica europeană – spune Adrian Mihălcioiu - cei mai mulți navigatori își iau măsuri de protecție: se înscriu într-un sindicat care le apără drepturile în raport cu angajatorul și, totodată, cotizează la o societate de asigurări sau o casă de avocatură, care să îi reprezinte în litigiile de muncă cu angajatorul ori statul. În schimbul unei cotizații de 50 de euro pe lună, fondul de asigurări sau casa de avocatură umblă în locul navigatorului și îi obține drepturile cuvenite. Fără aceste măsuri de protecție, pentru a-ți câștiga drepturile cuvenite în Olanda, trebuie să apelezi la un avocat, al cărui onorariu se ridică la 500 – 600 de euro pe oră.

Apel către navigatori

„Din păcate, respectivul ofițer nu și-a luat nicio măsură de siguranță: n-a fost nici membru de sindicat, nici nu s-a asigurat – povestește liderul SLN. Acum, la o vârstă apropiată de pensionare, s-a trezit că nu știe ce drepturi are și nici dacă le va mai obține vreodată. Nu cunoaște legislația olandeză, nu știe cărei instituții din țara respectivă să se adreseze. Nu își poate reclama drepturile pentru că nu știe de fapt care sunt alea și nici nu are cine să-l reprezinte. Este nevoie de o entitate din Olanda care să studieze contractul colectiv de muncă, sumele reținute și drepturile prevăzute de lege. El a venit la SLN să primească un sfat. Noi l-am îndrumat să se adreseze Sindicatului Olandez Nautilus. Acesta va decide dacă va rezolva problema unui navigator care nu este membrul său. În principiu, orice sindicat prestează servicii doar pentru membrii săi. Dacă nu va rezolva nimic pe această cale, ofițerul ar trebui să ceară ajutorul autorităților române, respectiv Ministerului Muncii și Casei de Asigurări Sociale, care la rândul lor să ia legătura cu instituțiile olandeze similare. Noi le-am recomandat dintotdeauna navigatorilor să se înscrie într-un sindicat care să le apere drepturile. Dacă nu vor să se afilieze la SLN, pentru că organizația nu se ridică la nivelul pretențiilor lor, nu e nicio problemă! Să se înscrie în sindicatele din Olanda, Germania, Spania, Portugalia, Franța, oriunde, dar să facă parte dintr-o organizație. Apoi, toată lumea le va acorda ajutorul. Când muncești pe o navă cu pavilion european trebuie să fii membru în sindicatul țării respective, care este afiliat ITF. Trebuie să știți că navigatorii fluviali au mult mai multe probleme decât cei maritimi. Au fost nenumărate cazuri în care nu i-a putut ajuta nimeni pentru că nu sunt membri de sindicat nicăieri. Fac un apel către navigatorii fluviali care navigă pe nave cu pavilion european să se înscrie în sindicatele țărilor respective! Pot ajunge la acele sindicate prin platforma itfseaferers.org.”



Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.2686 secunde