Dialog între conducerea Administrației Porturilor Maritime și asociațiile piloților

117
Dialog între conducerea Administrației Porturilor Maritime și asociațiile piloților - dialogintreconducereaadministrat-1609955765.jpg

Articole de la același autor

La invitația Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime, reprezentanții asociațiilor piloților din porturile maritime – Euxin Pilot, Tomis și Trident - s-au întâlnit, pe data de 6 ianuarie 2021, cu conducerea CNAPMC pentru a discuta cel mai important subiect al acestor zile: schimbările din pilotajul maritim, de la 1 ianuarie 2021, se arată într-un comunicat de presă.

„Suntem aici să vorbim despre piloții, despre situația lor în contextul actual. Pentru noi, pilotul este important și efectuarea unui serviciu de calitate, în condiții de maximă siguranță. De la 1 ianuarie 2021 efectuăm pilotajul cu corpul propriu de piloți, în prezent având 32 de piloți angajați și 4 dispeceri, membri ai asociațiilor dumneavoastră. Trebuie să căutăm împreună soluții la problemele actuale ale piloților, din acest motiv dialogul fiind absolut necesar”, a spus Florin Goidea, directorul general al CNAPMC.

În cadrul discuțiilor, s-a menționat faptul că, de la începutul pandemiei, pentru Administrația Porturilor Maritime a fost o prioritate protecția piloților, asigurându-le echipamentul necesar în această perioadă. Recent, conducerea CNAPMC a înaintat către Direcția de Sănătate Publică solicitarea ca piloții să fie incluși în grupa prioritară pentru vaccinare, aceștia fiind primii care vin în contact cu echipajele navelor străine, fiind expuși riscurilor.


S-au mai abordat aspecte juridice ale activității de pilotaj, situațiile întâmpinate recent în porturile maritime, condițiile de muncă ale piloților angajați la CNAPMC, modul în care își desfășoară aceștia activitatea.

Au fost preluate toate întrebările și preocupările reprezentanților asociațiilor, fiecare în parte urmând să fie analizată. Dialogul cu asociațiile de piloți va fi menținut continuu în perioada următoare, precizează comunicatul. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 2.8283 secunde