Mihai Daraban:

"Dezvoltarea infrastructurii, esențială pentru creșterea schimburilor comerciale dintre UE și țările din Parteneriatul Estic"

197

Articole de la același autor

Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), Mihai Daraban, a participat astăzi, 25 iunie, la cea de-a șasea ediție a Forumului de Afaceri al Parteneriatului Estic (PaE), organizat de Președinția României la Consiliul Uniunii Europene, cu sprijinul Comisiei Europene, în parteneriat cu CCIR.


Evenimentul a reunit la București oficiali guvernamentali și reprezentanți ai mediului de afaceri din Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Republica Moldova, Ucraina și România, precum și din statele membre ale UE. Pe agenda de lucru a Forumului de Afaceri au fost incluse dezbateri privind nivelul de interconectare între statele membre, dezvoltarea infrastructurii, industria IT și comerțul electronic. De asemenea, reprezentanții comunității de afaceri din zona estică, precum și cei din Uniunea Europeană, au beneficiat de întâlniri B2B și B2G.


În deschiderea Forumului, Mihai Daraban, a declarat: "În cei 10 ani de la lansarea Parteneriatului Estic și după cinci forumuri de afaceri putem afirma că au avut loc evoluții semnificative în țările Parteneriatului Estic. Din 2009, UE a contribuit cu 348 milioane de euro, sprijinind 70.000 de întreprinderi, existând împrumuturi acordate companiilor în valoare de 1,96 miliarde de euro, ceea ce a dus la crearea a 28.000 de noi locuri de muncă. Pe baza experienței Forumului de afaceri al Inițiativei celor Trei Mări, aș sugera partenerilor noștri din țările Parteneriatului Estic să se concentreze pe dezvoltarea de proiecte strategice regionale pentru căi ferate, porturi și aeroporturi, pentru a accelera dezvoltarea în regiune. Un sistem de transport sigur, eficient și durabil este esențial pentru promovarea comerțului dintre țările Parteneriatului Estic și UE".


"Parteneriatul Estic este o dovadă a consecvenței și dorinței împărtășite de Uniunea Europeană și de partenerii săi estici de a construi împreună un proiect în folosul direct al cetățenilor. Realizările obținute în ultimii 10 ani sunt incontestabile: pe palierul bilateral, UE a semnat Acorduri de Asociere și Acorduri pentru stabilirea unei zone cuprinzătoare de liber schimb, precum și Acorduri de liberalizare a vizelor, convenind astfel formate de cooperare care au facilitat obținerea unor progrese evidente în Republica Moldova, Georgia și Ucraina. De asemenea, a fost negociat și semnat Acordul de parteneriat cuprinzător și consolidat cu Armenia și se fac progrese pentru finalizarea unui nou acord cu Azerbaidjan", a susținut Ștefan Radu Oprea, ministrul pentru mediul de afaceri, comerț și antreprenoriat.


"Ce-a de-a șaptea ediție a Forumului de Afaceri al Parteneriatului Estic (PaE) va avea loc anul viitor, în Georgia. Eforturile noastre se vor concentra mai ales pe creșterea investițiilor în această zonă, prin promovarea oportunităților oferite întreprinderilor mici și mijlocii, start-up-urilor și inițiativelor din domeniul noilor tehnologii, creând astfel platforma unei dezvoltări economice vizibile și dinamice. Scopul nostru comun este de a avea aceleași șanse de creștere economică, utilizând instrumentele și cadrele normative ale Uniunii Europene", a declarat Alexander Khvtisiashvili, viceministru – Ministerul Afacerilor Externe din Georgia.


Parteneriatul Estic este o inițiativă comună care implică Uniunea Europeană, statele sale membre și șase parteneri est-europeni: Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Republica Moldova și Ucraina. Scopul acestui parteneriat este construirea unui spațiu comun de democrație, prosperitate, stabilitate și o cooperare între statele membre.


Forumul de Afaceri, organizat în marja Parteneriatului Estic creează o platformă de dialog utilă pentru oficialii guvernamentali și antreprenorii din regiune și Uniunea Europeană, instituții financiare internaționale relevante, precum și pentru agențiile implicate în dezvoltarea schimburilor comerciale. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3663 secunde