Dezvăluirile foștilor prizonieri ai piraților somalezi
3235
Echipajul navei Victoria, sub pavilion Antigua și Barbuda, a ajuns acasă. Cei 11 navigatori români sunt din nou în mijlocul familiilor. Timp de 2 luni și 13 zile au fost prizonierii piraților somalezi. Oamenii sunt marcați de pericolul prin care au trecut, încât unii dintre ei refuză să-și mai aducă aminte de cele întâmplate. Stresul a fost extrem de puternic. Vor avea nevoie de foarte mult timp să își revină.
Atacul
Șeful mecanic Hartin Sarchizian și fiica sa, ofițerul de punte Ruxandra Sarchizian, au acceptat să vorbească cu ziariștii despre teribila aventură. Cazul navei Victoria trebuie cunoscut și de alți navigatori români. Dintr-o asemenea experiență se pot învăța multe despre cum trebuie să te comporți când ești atacat de pirați și ajungi în captivitate.
Bulk – carrier-ul încărcase 10.000 de tone de orez, în portul Kandla (India) și se îndrepta către Jeddah (Arabia Saudită). "Navigam pe coridorul de tranzit, supravegheat de navele militare și nu ne-am abătut nicio clipă de la acea rută - povestește Ruxandra Sarchizian. Pe data de 5 mai 2009, mă aflam în comandă, în cartul III, aproape de finalul lui. Era ora 15,10 - 15,15. Pe radar, s-a observat de pe la 4 mile că se apropie o ambarcațiune. Apoi, ne-am uitat afară. Barca venea cu viteza de vreo 20 de noduri. Am intuit că sunt pirații.
În barcă erau 9 inși înarmați cu pistoale automate și aruncătoare de grenade. Au urcat rapid la bord, cu o scară portabilă, iar în momentul în care au pus piciorul pe punte, au tras câteva focuri de armă. Au urcat pe puntea de comandă, dar au găsit ușile închise. Au tras un foc - două de armă și au spart geamul. Am văzut mai apoi un glonț în tavan. Am fost nevoiți să deschidem ușa.
Pirații ne-au spus să stăm liniștiți și să-i chemăm și pe ceilalți membrii ai echipajului. Apoi, ne-au dat indicații ce să facem mai departe. Nu știu dacă aveau informații despre navă. Au spus că, inițial, au crezut că este vorba de un tanc petrolier. Dar nu cred că ar fi putut face o asemenea confuzie, căci nava noastră avea două cranice (macarale), deci nu putea fi tanc petrolier."
În momentul atacului, șeful mecanic se afla la post, în compartimentul mașini. "Prin telefon, ni s-a transmis că se apropie o barcă - povestește Hartin Sarchizian. N-a trecut mult timp și s-a auzit: «Toată lumea sus, că deja sunt la bord!». Când am ajuns în cabina de comandă, echipajul se adunase deja. Pirații erau acolo, înarmați și agitau pistoalele. Erau bărbați negri, care păreau tineri, chiar foarte tineri. Nu păreau a fi militari, căci erau îmbrăcați în tricouri, șorturi și încălțați în papuci.
Discuții prea multe nu au fost. Nu discutau cu tot echipajul. Vorbeau prost engleza. Mai târziu a venit un ins care o vorbea mai bine. I-au spus comandantului încotro să îndrepte nava. Eu și secundul meu am plecat în compartimentul mașini și acolo am rămas pe perioada prizonieratului."
Captivitatea
Nava a ajuns în apropiere de coasta Somaliei, fără să intre în vreun port. "Câteva zile am patrulat încoace și-n acolo. A fost greu să-i convingem pe pirați că motorul de navă nu-i ca la automobil, să-i dai o cheie și să plece, că ne trebuie timp să-l pregătim. Îi auzeai comandând: «Ancora sus și plecăm!». Motivele acestor manevre doar ei le știau. Apoi, ne-am oprit și am stat în ancoră, la câteva mile de țărm. Nu se vedea niciun port, doar coasta pustie, nisipul. Am înțeles că pirații nu se temeau de noi, ci de alți pirați. Probabil că fiecare grupare își păzea prada, ferindu-se de celelalte.
Pirații s-au schimbat de mai multe ori. Unii veneau, alții plecau. Cum nava a avut alimente doar pentru două săptămâni, cu bărcuțele lor au început să aducă mici cantități de alimente: făină, paste făinoase, cartofi, banane și un fel de grapefruit. Aduceau pentru ei, dar ne-au dat și nouă. În toată perioada captivității, nu s-a întâmplat să nu mâncăm în vreo zi. De regulă, hrana se rezuma la o felie de pâine și o farfurie de orez fiert cu puțină pastă de roșii. În timpul celor două luni și jumătate de captivitate am slăbit mai mult de 10 kilograme.
La început, deplasarea pe navă, la masă și înapoi se făcea în grupuri de 3 - 4 persoane neînsoțite. Apoi, pirații au mai relaxat condițiile. Tot timpul erau câțiva dintre ei care ne supravegheau. Nu purtau armele la vedere.
Pirații ocupau, în permanență, cabina de comandă. Unii stăteau pe punți. Mâncau în sala de mese a ofițerilor. La un moment dat, erau 30 de pirați care ne păzeau. Permanent, numărul lor era dublu față de cel al prizonierilor.
Echipajul a fost împărțit în două cabine, unde au fost așternute saltele pe jos. Doar eu și mecanicul I am dormit în compartimentul mașini, în camera de comandă. De 2 – 3 ori, tuturor prizonierilor li s-a permis să vorbească la telefon, din cabina de comandă, cu cei de acasă,.
Pirații nu au fost agresivi. La început au mai ridicat tonul. Au răscolit toate cabinele și au luat lucrurile personale ale echipajului. Din ceea ce cunosc eu, din dotarea navei au luat o combină muzicală. Unuia dintre marinari i-au luat laptop-ul, dar i l-au înapoiat" – povestește șeful mecanic.
În libertate
"Noi n-am primit nicio informație despre mersul negocierilor cu armatorul. Înainte de eliberare, pirații ne-au anunțat că s-a căzut la o înțelegere.
Apoi, a venit avionul, care trebuia să arunce banii de răscumpărare. Am fost scoși toți pe punte. Avionul a trecut pe deasupra și sunt sigur că am fost numărați. La al doilea survol, a fost parașutat coletul de bani, pe care pirații l-au recuperat din apă.
A urmat, probabil, împărțirea banilor pe navă. Lucrurile astea se întâmplau în jurul prânzului. Spre noapte, pirații au început să părăsească nava pe rând, cu niște bărcuțe din fibră de sticlă, cu motor, în care încăpeau doar trei - patru persoane. Vremea se înrăutățise.
Cum combustibilul ușor se terminase, pirații aduseseră, înainte de plecare, motorină, cu canistrele, ca să putem porni motoarele electrice. Combustibil greu mai aveam pentru o zi și jumătate de mers.
În noaptea de 17 spre 18 iulie eram liberi. Am navigat până într-un anumit punct - nu pot să vă dau amănunte, pentru a nu periclita viața echipajului de schimb. Acolo, a venit un remorcher care ne-a aprovizionat cu apă, combustibil și alimente. Am plecat mai departe, până într-un port. Ne așteptau cei de la companie și de la anumite servicii, care, se pare, vor să-și facă baze de date" - relatează șeful mecanic.
"Când am ajuns în port, cei de la serviciile de informații ne-au solicitat date despre pirați și au luat amprente" - confirmă Ruxandra Sarchizian. Referindu-se la comportamentul piraților, ea a declarat: "Pe timpul detenției s-au purtat destul de acceptabil. Nu au fost agresivi. Știau că viețile noastre sunt valoroase, că pot lua bani doar pentru echipaj, nu pentru vapor și marfă."
Cei doi navigatori adresează, pe această cale, mulțumiri armatorului german, celulei de criză din Germania și lui Cornel Panchici, directorul companiei de crewing "Kru Maritime", pentru efortul depus spre a aduce echipajul sănătos, acasă.
***
Hartin Sarchizian este absolvent al Școlii Militare Superioare de Marină, din Constanța, promoția 1968. A obținut brevetul de șef mecanic în 1978. A activat în flota "Navrom", apoi la "Petromin" și "Petroklav". În 1998, a fost scos la pensie, deși avea vârsta de 53 ani. A revenit pe mare, angajându-se la diferite companii străine.
Ruxandra Sarchizian s-a născut în 1977 și a absolvit Universitatea Maritimă Constanța în 2001. Are mai multe voiajuri la activ.
Atacul
Șeful mecanic Hartin Sarchizian și fiica sa, ofițerul de punte Ruxandra Sarchizian, au acceptat să vorbească cu ziariștii despre teribila aventură. Cazul navei Victoria trebuie cunoscut și de alți navigatori români. Dintr-o asemenea experiență se pot învăța multe despre cum trebuie să te comporți când ești atacat de pirați și ajungi în captivitate.
Bulk – carrier-ul încărcase 10.000 de tone de orez, în portul Kandla (India) și se îndrepta către Jeddah (Arabia Saudită). "Navigam pe coridorul de tranzit, supravegheat de navele militare și nu ne-am abătut nicio clipă de la acea rută - povestește Ruxandra Sarchizian. Pe data de 5 mai 2009, mă aflam în comandă, în cartul III, aproape de finalul lui. Era ora 15,10 - 15,15. Pe radar, s-a observat de pe la 4 mile că se apropie o ambarcațiune. Apoi, ne-am uitat afară. Barca venea cu viteza de vreo 20 de noduri. Am intuit că sunt pirații.
În barcă erau 9 inși înarmați cu pistoale automate și aruncătoare de grenade. Au urcat rapid la bord, cu o scară portabilă, iar în momentul în care au pus piciorul pe punte, au tras câteva focuri de armă. Au urcat pe puntea de comandă, dar au găsit ușile închise. Au tras un foc - două de armă și au spart geamul. Am văzut mai apoi un glonț în tavan. Am fost nevoiți să deschidem ușa.
Pirații ne-au spus să stăm liniștiți și să-i chemăm și pe ceilalți membrii ai echipajului. Apoi, ne-au dat indicații ce să facem mai departe. Nu știu dacă aveau informații despre navă. Au spus că, inițial, au crezut că este vorba de un tanc petrolier. Dar nu cred că ar fi putut face o asemenea confuzie, căci nava noastră avea două cranice (macarale), deci nu putea fi tanc petrolier."
În momentul atacului, șeful mecanic se afla la post, în compartimentul mașini. "Prin telefon, ni s-a transmis că se apropie o barcă - povestește Hartin Sarchizian. N-a trecut mult timp și s-a auzit: «Toată lumea sus, că deja sunt la bord!». Când am ajuns în cabina de comandă, echipajul se adunase deja. Pirații erau acolo, înarmați și agitau pistoalele. Erau bărbați negri, care păreau tineri, chiar foarte tineri. Nu păreau a fi militari, căci erau îmbrăcați în tricouri, șorturi și încălțați în papuci.
Discuții prea multe nu au fost. Nu discutau cu tot echipajul. Vorbeau prost engleza. Mai târziu a venit un ins care o vorbea mai bine. I-au spus comandantului încotro să îndrepte nava. Eu și secundul meu am plecat în compartimentul mașini și acolo am rămas pe perioada prizonieratului."
Captivitatea
Nava a ajuns în apropiere de coasta Somaliei, fără să intre în vreun port. "Câteva zile am patrulat încoace și-n acolo. A fost greu să-i convingem pe pirați că motorul de navă nu-i ca la automobil, să-i dai o cheie și să plece, că ne trebuie timp să-l pregătim. Îi auzeai comandând: «Ancora sus și plecăm!». Motivele acestor manevre doar ei le știau. Apoi, ne-am oprit și am stat în ancoră, la câteva mile de țărm. Nu se vedea niciun port, doar coasta pustie, nisipul. Am înțeles că pirații nu se temeau de noi, ci de alți pirați. Probabil că fiecare grupare își păzea prada, ferindu-se de celelalte.
Pirații s-au schimbat de mai multe ori. Unii veneau, alții plecau. Cum nava a avut alimente doar pentru două săptămâni, cu bărcuțele lor au început să aducă mici cantități de alimente: făină, paste făinoase, cartofi, banane și un fel de grapefruit. Aduceau pentru ei, dar ne-au dat și nouă. În toată perioada captivității, nu s-a întâmplat să nu mâncăm în vreo zi. De regulă, hrana se rezuma la o felie de pâine și o farfurie de orez fiert cu puțină pastă de roșii. În timpul celor două luni și jumătate de captivitate am slăbit mai mult de 10 kilograme.
La început, deplasarea pe navă, la masă și înapoi se făcea în grupuri de 3 - 4 persoane neînsoțite. Apoi, pirații au mai relaxat condițiile. Tot timpul erau câțiva dintre ei care ne supravegheau. Nu purtau armele la vedere.
Pirații ocupau, în permanență, cabina de comandă. Unii stăteau pe punți. Mâncau în sala de mese a ofițerilor. La un moment dat, erau 30 de pirați care ne păzeau. Permanent, numărul lor era dublu față de cel al prizonierilor.
Echipajul a fost împărțit în două cabine, unde au fost așternute saltele pe jos. Doar eu și mecanicul I am dormit în compartimentul mașini, în camera de comandă. De 2 – 3 ori, tuturor prizonierilor li s-a permis să vorbească la telefon, din cabina de comandă, cu cei de acasă,.
Pirații nu au fost agresivi. La început au mai ridicat tonul. Au răscolit toate cabinele și au luat lucrurile personale ale echipajului. Din ceea ce cunosc eu, din dotarea navei au luat o combină muzicală. Unuia dintre marinari i-au luat laptop-ul, dar i l-au înapoiat" – povestește șeful mecanic.
În libertate
"Noi n-am primit nicio informație despre mersul negocierilor cu armatorul. Înainte de eliberare, pirații ne-au anunțat că s-a căzut la o înțelegere.
Apoi, a venit avionul, care trebuia să arunce banii de răscumpărare. Am fost scoși toți pe punte. Avionul a trecut pe deasupra și sunt sigur că am fost numărați. La al doilea survol, a fost parașutat coletul de bani, pe care pirații l-au recuperat din apă.
A urmat, probabil, împărțirea banilor pe navă. Lucrurile astea se întâmplau în jurul prânzului. Spre noapte, pirații au început să părăsească nava pe rând, cu niște bărcuțe din fibră de sticlă, cu motor, în care încăpeau doar trei - patru persoane. Vremea se înrăutățise.
Cum combustibilul ușor se terminase, pirații aduseseră, înainte de plecare, motorină, cu canistrele, ca să putem porni motoarele electrice. Combustibil greu mai aveam pentru o zi și jumătate de mers.
În noaptea de 17 spre 18 iulie eram liberi. Am navigat până într-un anumit punct - nu pot să vă dau amănunte, pentru a nu periclita viața echipajului de schimb. Acolo, a venit un remorcher care ne-a aprovizionat cu apă, combustibil și alimente. Am plecat mai departe, până într-un port. Ne așteptau cei de la companie și de la anumite servicii, care, se pare, vor să-și facă baze de date" - relatează șeful mecanic.
"Când am ajuns în port, cei de la serviciile de informații ne-au solicitat date despre pirați și au luat amprente" - confirmă Ruxandra Sarchizian. Referindu-se la comportamentul piraților, ea a declarat: "Pe timpul detenției s-au purtat destul de acceptabil. Nu au fost agresivi. Știau că viețile noastre sunt valoroase, că pot lua bani doar pentru echipaj, nu pentru vapor și marfă."
Cei doi navigatori adresează, pe această cale, mulțumiri armatorului german, celulei de criză din Germania și lui Cornel Panchici, directorul companiei de crewing "Kru Maritime", pentru efortul depus spre a aduce echipajul sănătos, acasă.
***
Hartin Sarchizian este absolvent al Școlii Militare Superioare de Marină, din Constanța, promoția 1968. A obținut brevetul de șef mecanic în 1978. A activat în flota "Navrom", apoi la "Petromin" și "Petroklav". În 1998, a fost scos la pensie, deși avea vârsta de 53 ani. A revenit pe mare, angajându-se la diferite companii străine.
Ruxandra Sarchizian s-a născut în 1977 și a absolvit Universitatea Maritimă Constanța în 2001. Are mai multe voiajuri la activ.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
