Depozitele bancare, protejate prin Revolut Bank

Luni, 08 Martie 2021, 19:28
151
Aplicaţia Revolut a primit licenţă bancară în România. Suntem a treia ţară care lansează Revolut Bank, după Polonia şi Lituania. Principalul avantaj care îl oferă este protecţia la depozite, iar banii din conturi vor fi protejaţi conform legislaţiei europene. Potrivit Băncii Naţionale a României, cea care a acordat licenţa, în ţara noastră, Revolut Bank a fost notificată numai pentru preluarea de depozite şi de alte fonduri rambursabile, iar depozitele clienţilor sunt garantate în limita a 100.000 euro. Aplicația lansată în 2015 în Marea Britanie are acum 15 milioane de utilizatori la nivel global şi peste 1,3 milioane în România. Până în prezent, Grupul Revolut are investiții în valoare de aproape 1 miliard de dolari și a fost recent evaluat la 5,5 miliarde de dolari. 

Pagina a fost generata in 0.2155 secunde